x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Recidivistul" Traian Băsescu, amendat de CNCD pentru afirmaţiile la adresa romilor nomazi

"Recidivistul" Traian Băsescu, amendat de CNCD pentru afirmaţiile la adresa romilor nomazi

10 Feb 2014   •   13:21
"Recidivistul" Traian Băsescu, amendat de CNCD pentru afirmaţiile la adresa romilor nomazi

Preşedintele Traian Băsescu a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru afirmaţii privind romii nomazi.

Declaraţiile care i-au adus şefului statului sancţiunea din partea CNCD au fost făcute în noiembrie 2010, la Ljubljana, atunci când, Traian Băsescu a afirmat, referindu-se la romii nomazi, că "mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură".

Traian Băsescu a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 600 lei.

"Colegiul director a aplicat această amendă, ţinând cont de faptul că preşedintele Traian Băsescu nu se află la prima faptă de discriminare", a informat CNCD, citat de Digi 24, conform căruia decizia a fost luată cu 6 voturi "pentru", 2 voturi "împotrivă".

Consiliul a analizat cazul după ce Asociaţia Romani Criss a depus o petiţie în acest sens. Iniţial, CNCD a decis că soluţionarea acestei petiţii nu este de competenţa sa, având în vedere faptul că afirmaţiile au fost făcute în Slovenia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat însă, pe 21 ianuarie 2014, hotărârea Consiliului şi a obligat CNCD să se pronunţe pe fond. 

×
Subiecte în articol: traian basescu amenda cncd romi nomazi