x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Regulamentul concursului “Ia-ţi Sandero de Jurnalul!”

Regulamentul concursului “Ia-ţi Sandero de Jurnalul!”

07 Iun 2008   •   00:00

Concursul “Ia-ţi SANDERO de Jurnalul!” se desfăşoară în perioada 9 iunie 2008-12 iulie 2008, exclusiv pe teritoriul României, pe parcursul a cinci săptămîni, cu excepţia zilelor de duminică

1. Organizator

Organizatorul concursului “Ia-ţi SANDERO de Jurnalul!” este SC Editura Intact SRL, în calitate de editor al Jurnalului Naţional, cu sediul în Bucureşti, Bdul Ficusului nr. 44 A, Sector 1, avînd punct de lucru în Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp D, et. 8, Sector 1, înregistrată ca operator în evidenţele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sub nr. 3314.

Concursul se va derula sub prezentul re­gulament, care este aplicabil şi obligatoriu pentru toţi participanţii.

 

2. Durata promoţiei

Concursul “Ia-ţi SANDERO de Jurnalul!” se desfăşoară în perioada 9 iunie 2008-12 iulie 2008, exclusiv pe teritoriul României, pe parcursul a cinci săptămîni, cu excepţia zilelor de duminică (concursul se desfăşoară pe durata a 30 de apariţii ale ziarului Jurnalul Naţional). Pe durata concursului “Ia-ţi SANDERO de Jurnalul!”, preţul de achiziţie al publicaţiei Jurnalul Naţional rămîne nemodificat faţă de preţul pe care cotidianul l-a avut anterior desfăşurării concursului.

Valoarea totală a premiilor puse în joc este de 1.198.929 lei (333.036 de euro), iar valoarea unitară a fiecărui premiu este detaliatăîn “Articolul 4. Premii” din prezentul re­gulament.

Calculul a fost făcut pentru un curs prestabilit de 1 euro = 3,6 RON.

În cazul în care, la solicitarea cititorilor, se decide prelungirea concursului cu una sau mai multe săptămîni, perioada de prelungire se va supune aceloraşi reguli şi condiţii spe­cificate în prezentul regulament.

 

3. Mecanism

Talonul răzuibil de concurs se inserează în ediţiile de luni, miercuri şi vineri ale publicaţiei Jurnalul Naţional. Din momentul apariţiei lui în ziar, talonul este valabil pînă la sfîrşitul concursului, însă talonul nu are efect retroactiv. Zilnic, în Jurnalul Naţional se pu­blică o machetă cu seriile cîştigătoare. Cu talonul de concurs se pot cîştiga premii zilnice sau premii instant.

 

4. Premii

Premiile zilnice
De luni pînă sîmbătă, în Jurnalul Naţional va fi inserată cîte o machetă de concurs în care se înscriu în total douăsprezece (12) serii zilnice cîştigătoare, fiecare cores­punzătoare unuia dintre următoarele premii:

1. O serie corespunzătoare premiului “Dacia Sandero” (entry level: model 1.4 MPI), în valoare de 24.804 lei (TVA inclus). Premiul nu este reportabil.

2. O serie corespunzătoare premiului “Jackpot” în valoare minimă de 500 lei zilnic. Jackpot-ul în valoare minimă de 500 de lei, nerevendicat în ziua respectivă pînă la ora 16:00, se reportează către Jackpot-ul din ziua următoare.

3. Două serii cîştigătoare ale unui premiu constînd într-un telefon mobil Nokia N81 8GB în valoare de 1.216,8 lei (TVA inclus). Premiul nu este reportabil.

4. Trei serii cîştigătoare ale unui premiu constînd într-un sistem Home Cinema Samsung HTTHX22 în valoare de 799,90 lei (TVA inclus) şi ale unei Colecţii de CD-uri şi DVD-uri scoase împreună cu Jurnalul Naţional în anul 2007, colecţie în valoare de 300 lei (TVA inclus). Premiul nu este reportabil.

5. Cinci serii cîştigătoare ale unui premiu constînd în Colecţia de CD-uri şi DVD-uri scoase împreună cu Jurnalul Naţional în anul 2007 în valoare de 300 lei (TVA inclus). Premiul nu este reportabil.

De luni pînă sîmbătă, pe www.jurnalul.ro, în pagina dedicată concursului se vor afişa cincisprezece (15) serii zilnice cîştigătoare, fiecare corespunzătoare unuia dintre următoarele premii:

O serie corespunzătoare premiului constînd într-un scuter model SHOTGUN 50 (motor: 1 cilindru, 4 timpi, baterie: 12V, 7AH, cilindree: 49 cc, rezervor: 4.2 litri, dimensiuni – LxlxI: 1810x725x1050 mm, greutate: 90 kg) în valoare de 3.427 lei (TVA inclus). Premiul nu este reportabil.

Paisprezece (14) serii cîştigătoare ale unui premiu constînd într-un voucher redu­cere 50% pentru cumpărături pe magazinul online www.shop.jurnalul.ro.

Seria de pe talon pentru premiile zilnice va fi de forma: LL-CCCC (unde L este litera şi C este cifra) în perioada celor cinci săptămîni de concurs.


Premiile instant

Sînt puse în joc 15.000 (cincisprezece mii) de taloane care au ca premiu o reducere de 50% din preţul întreg al abonamentului pe o lună la Jurnalul Naţional.

Dacă, răzuind talonul, participantul descoperă textul “abo. 50% red.”, înseamnă că a cîştigat o reducere de 50% la contractarea unui abonament pe o lună la Jurnalul Naţional.

Preţul unui abonament lunar este de 16 lei, iar valoarea abonamentului cu reducerea de 50% este de 8 lei.

Reducerea este operaţională pînă la data de 20 noiembrie 2008 (pentru abonamentul aferent lunii decembrie 2008), după această dată nemaiputînd fi contractat nici un abonament cu reducerile obţinute pe durata proiectului vizat de prezentul regulament.

Reducerile de abonament vizate de prezentul regulament NU pot fi cumulate.

 

5. Revendicarea premiilor

Dacă seria găsită de participant pe talon este identică (cifre, litere şi ordine a caracterelor) cu seria corespunzătoare maşinii Dacia SANDERO publicată în Jurnalul Naţional, participantul în cauză trebuie să sune în aceeaşi zi la numărul 021-318.20.32 (număr cu tarif normal) între orele 9:00 şi 16:00*, pentru a revendica premiul şi a comunica datele sale de identificare** şi seria de pe talon, împreună cu codul de validare, pentru a fi introduse în baza de date. Premiul constînd în maşina Dacia SANDERO nerevendicat în ziua publicării seriei cîştigătoare în ziar, în intervalul orar menţionat mai sus, nu mai poate fi acordat şi nici nu se reportează.

Dacă seria găsită de participant pe talon este identică (cifre, litere şi ordine a caracte­relor) cu seria corespunzătoare Jackpo­t-ului, publicată în Jurnalul Naţional, participantul în cauză trebuie să sune numai în aceeaşi zi la numărul 021-318.20.32 (număr cu tarif normal), între orele 9:00 şi 16:00*, pentru a revendica premiul şi a comunica datele sale de identificare** şi seria de pe talon, împreună cu codul de validare, pentru a fi introduse în baza de date. Premiul “Jackpot” nerevendicat în ziua publicării seriei cîştigătoare în ziar, în intervalul orar menţionat mai sus, se reportează pentru ziua următoare.

Dacă seria găsită de participant pe talon este identică (cifre, litere şi ordine a caracterelor) cu seria corespunzătoare premiului Scuter model SHOTGUN 50, publicată pe www.jurnalul.ro, participantul în cauză trebuie să sune numai în aceeaşi zi la numărul 021-318.20.32 (număr cu tarif normal) între orele 9:00 şi 16:00*, pentru a revendica premiul şi a comunica datele sale de identificare** şi seria de pe talon, împreună cu codul de validare, pentru a fi introduse în baza de date. Premiul constînd în scuter model SHOTGUN 50 nerevendicat în ziua publicării seriei cîştigătoare în ziar, în intervalul orar menţionat mai sus, nu mai poate fi acordat şi nici nu se reportează.

Dacă seria găsită de participant pe talon este identică (cifre, litere şi ordine a caracterelor) cu una din cele 2 serii cores­punzătoare premiului telefon mobil, cu una din cele trei serii corespunzătoare premiului Sistem Home Cinema + Colecţia de CD-uri şi DVD-uri Jurnalul 2007 sau cu una din cele cinci serii corespunzătoare premiului Colecţia de CD-uri şi DVD-uri Jurnalul 2007, participantul în cauză trebuie să sune numai în aceeaşi zi la numărul 021-318.20.28 (număr cu tarif normal), între orele 9:00 şi 16:00*, pentru a revendica premiile şi a comunica datele sale de identificare** şi seria de pe talon, împreună cu codul de validare, pentru a fi introduşi în baza de date. Premiul constînd în obiecte, nerevendicat în ziua pu­blicării seriei cîştigătoare în ziar, în intervalul orar menţionat mai sus, nu mai poate fi acordat şi nici nu se reportează.

Dacă seria găsită de participant pe talon este identică (cifre, litere şi ordine a caracterelor) cu una din cele 14 serii corespunzătoare premiului “Voucher 50% reducere pentru cumpărături pe magazinul online www.shop.jurnalul.ro” publicate în pagina dedicată concursului de pe site-ul www.jurnalul.ro, participantul în cauză îşi poate folosi premiul instant, fără o revendicare prealabilă, pe magazinul virtual al organizatorului (www.shop.jurnalul.ro). Pentru a folosi premiul (reducerea de 50% la cumpărături), participantul trebuie să fie înregistrat sau să se înregistreze pe www.shop.jurnalul.ro. Reducerea se aplică pentru maximum 1 (un) exemplar din fiecare dintre produsele vîndute pe site (de exemplu, nu se aplică pentru un al doilea exemplar, dar se aplică la primul). După selectarea produselor pentru coşul de cumpărături, pentru prevenirea fraudelor, cîştigătorii premiilor vor valida voucherul de discount, prin introdu­cerea într-un formular a seriei cîştigătoare şi a codului de validare. Dacă acestea cores­pund bazei de date, discountul de 50% se aplică sumei corespunzătoare pentru maximum 1 (un) exemplar din fiecare produs selectat. Un voucher nu poate fi folosit decît o singură dată, într-o singură sesiune de cumpărături, indiferent dacă respectivul cîştigător ar dori să achiziţioneze într-o a doua sesiune alte produse decît cele pe care le-a comandat deja (seria cîştigătoare este ştearsă automat din baza de date după utilizare şi nu se pot opera modificări ale bazei de date). Voucherele de discount sînt valabile de la data începerii concursului pînă la data de 31 august 2008 (aceasta este şi perioada în care se aplică reducerea). Voucherele NU se cumulează (de exemplu, două vouchere de 50% discount nu asigură gratuitatea produselor selectate; ele pot fi utilizate separat, cîte unul pentru fiecare sesiune de cumpărături). Lista seriilor cîştigătoare cores­punzătoare premiului “Voucher 50% redu­cere pentru cumpărături pe magazinul online www.shop.jurnalul.ro” va fi afişată permanent pe pagina de concurs de pe site-ul www.jurnalul.ro şi pe www.shop.jurnalul.ro.

Dacă pe talon este înscris textul “abo. 50% red” şi posesorul talonului doreşte să se aboneze pe o lună la Jurnalul Naţional, participantul poate:

            ­ Varianta 1: Să plătească suma de 8 lei şi să predea talonul de concurs pe care scrie “abo. 50% red” la orice oficiu poştal;

            ­ Varianta 2: Să depună către SC Editura Intact SRL, în contul RO64 BRDE 450SV 02487804500, deschis la BRD SMCC, suma 8 lei şi să trimită prin fax la numărul 021-318.20.27 (între orele 10:00 şi 18:00) următoarele:

a) datele de identificare ale abonatului: numele, prenumele şi adresa unde să fie trimis abonamentul, precum şi luna în care doreşte primirea abonamentului;

b) copia talonului cu textul “abo. 50% red”

c) copia documentului de plată a sumei de 8 lei pentru abonamentul cu reducere.

8 lei reprezintă valoarea abonamentului cu reducere. Abonamentul va fi făcut pe una dintre lunile următoare cîştigării premiului (dar nu mai tîrziu de data de 20 noiembrie 2008, adică pentru luna decembrie 2008). Pentru contractarea abonamentelor pe luna următoare, documentele de confirmare vor fi trimise (prin fax sau poştă) pînă la data de 20 a lunii în curs.

Pentru mai multe informaţii şi lămuriri privind contractarea abonamentului puteţi suna la numărul de telefon 021-318.20.28 (tarif normal). Participanţii NU pot solicita contravaloarea premiilor în cazul autoturismului Dacia SANDERO, al scuterelor, al siste­melor Home Cinema, al Colecţiilor de CD-uri şi DVD-uri Jurnalul 2007, al telefoanelor mobile, al taloanelor cu reducere la abonament sau al voucherelor 50% reducere pentru cumpărături pe magazinul online www.shop.jurnalul.ro.

* Datorită necesităţii de a închide ediţia, premiile pot fi revendicate doar în intervalul 9:00-16:00. Premiile nerevendicate în ziua publicării ziarului în intervalul menţionat nu mai pot fi acordate posesorului respectivului talon. Premiile în bani vor fi reportate în Jackpot-ul de a doua zi. Premiile în obiecte nu se reportează.

** Seria de pe talon, codul de validare, numele, adresa completă, un număr de telefon la care poate fi contactat, vîrsta şi profesia.

 

6. Dreptul de participare

În cazul în care cîştigătorul unuia dintre premii este minor (cu vîrsta sub 18 ani), acesta va fi îndreptăţit să intre în posesia premiului doar cu acordul scris al părinţilor sau al tutorelui legal, iar în cazul în care cîştigătorul unuia dintre premii este incapabil de drept (ca urmare a unei alte situaţii decît neîmplinirea vîrstei de 18 ani), acesta va fi îndreptăţit să intre în posesia premiului doar cu acordul scris al tutorelui legal.

Nu au drept de participare la această campanie angajaţii organizatorilor, ai partenerilor acestora care sînt implicaţi în organizarea şi desfăşurarea concursului şi nici rudele de gradul IV ale persoanelor fizice generic individualizate anterior.

Participarea la concursul “Ia-ţi SANDERO de Jurnalul!” şi/sau revendicarea oricărui premiu implică şi acceptarea necondiţionată a fiecărui participant ca numele cîştigătorilor să poată fi făcute publice. Prin participarea la proiectul vizat de prezentul regulament, participanţii confirmă că sînt de acord ca, în cazul în care devin cîştigători, să participe, fără plată, la realizarea unui material audio-video (în direct sau înregistrat, la alegerea Organizatorului) care să fie făcut public în condiţiile stabilite în mod unilateral de Organizator, material audio-video (conţinînd numele şi imaginea cîştigătorului) care să fie exploatat de Organizator necondiţionat şi nelimitat (teritorial, temporal ori din punct de vedere al numărului sau modalităţilor de exploatare), sub orice formă, în orice cantitate (în tot sau în parte) şi cu orice destinaţie.

Prin cîştigarea unui premiu la acest concurs, persoanele fizice în cauză acceptă în mod necondiţionat şi explicit ca datele cu ca­racter personal să fie utilizate şi stocate într-o bază de date, aceasta reprezentînd baza de date în care se ţine evidenţa premiilor şi a cîştigătorilor şi care să poată fi pusă la dispoziţia organelor de control.

În cazul unor potenţiale litigii apărute între organizator şi participanţii la concurs, acestea vor fi soluţionate pe cale amiabilă. În caz contrar, litigiul va fi înaintat spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente române de la sediul Organizatorului.

Prezentul concurs se desfăşoară în acord cu prevederile Codului Fiscal în vigoare al României.

 

7. Impozitul pe venitul obţinut

Impozitul aferent fiecărui premiu în bani va fi suportat de cîştigător, organizatorul neavînd obligaţia suportării vreunei cote de impozit. Premiile în bani sînt impozabile, cu un impozit corespunzător Codului Fiscal în vigoare al României.       

Impozitele aferente premiilor în bunuri (ex: autovehicul, telefon, abonamente etc.) vor fi suportate de organizator, cîştigătorul premiului neavînd obligaţia suportării vreunei cote de impozit.

 

8. Limitarea răspunderii:

Concursul “Ia-ţi SANDERO de Jurnalul!” este destinat cititorilor de Jurnalul Naţional care cumpără (sau primesc ziarul prin abonament) în ziua apariţiei lui. În consecinţă, organizatorul nu va fi în nici un fel responsabil pentru nici una dintre situaţiile următoare (lista NU este limitativă, ci doar exemplificativă):

­ Erorile distribuitorilor de ziare care aduc ziarul în altă zi decît cea de apariţie;

­ Abonamentele care sosesc cu întîrziere;

­ Oricare disfuncţionalitate a reţelelor de telefonie, electricitate sau internet care ar împiedica buna derulare/funcţionare a concursului (operatorul de telefonie mobilă, CONEL , ISP etc.);

­ Defecţiunea oricărui material de recepţie sau a liniilor de comunicaţie.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament, modificarea producîndu-şi efectele din momentul publicării respectivei informaţii în ziarul Jurnalul Naţional sau pe site-ul www.jurnalul.ro.

 

9. Alte prevederi

Toate tichetele răzuibile care conţin erori de tipărire vor fi înlocuite gratuit de Organizator, la cererea posesorilor lor. Pentru înlocuirea tichetului sunaţi la numărul de telefon 021-318.20.32 (tarif normal), între orele 9:00 şi 16:00. Pentru schimbarea tichetului este obligatorie prezentarea tichetului cu erori.

Participanţii nu pot solicita contrava­loarea premiilor.

Autoturismele Dacia SANDERO vor fi disponibile pentru cîştigători în funcţie de lista de aşteptare a furnizorului, într-un termen de maximum 8 (opt) luni de la data terminării concursului.

Cîştigătorii premiilor în bani vor intra în posesia premiului în maximum 30 de zile de la data validării talonului ca fiind cîştigător.

Cîştigătorii premiilor în obiecte (exceptînd premiul constînd în autoturisme) vor intra în posesia premiului în maximum şase luni de la data terminării concursului.

Din momentul în care se înregistrează datele de identificare ale cîştigătorilor în baza de date, cîştigătorul nu mai poate fi modificat.

Pentru identificarea şi ridicarea premiului, fiecare cîştigător va prezenta organizatorilor talonul cîştigător şi un document de identitate (buletin de identitate sau carte de identitate ori paşaport). Neprezentarea talonului cîştigător sau a unui document de identitate va conduce în mod obligatoriu la neacordarea premiului.

Dacă după revendicarea premiului cîştigătorul nu mai contactează sau nu mai poate fi contactat de reprezentanţii organizatorului în maximum opt luni de la terminarea concursului, premiul nu se mai acordă.

Autovehiculele Dacia SANDERO sînt achiziţionate de organizator, iar proprietatea va fi transferată cîştigătorilor la momentul predării premiului.

Organizatorul are obligaţia de a face pu­blice numele cîştigătorilor şi premiile acordate, cel puţin prin publicarea în ziarul Jurnalul Naţional. Regulamentul de participare/ desfăşurare este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant. Participanţii pot intra gratuit în posesia unui exemplar al regulamentului promoţiei trimiţînd o cerere pe adresa organizatorului – Jurnalul Naţional, Casa Presei Libere nr. 1, corp D, et. 8, Sector 1, Bucureşti, sau sunînd la numărul de telefon: 021-318.20.32, acesta fiind disponibil şi pe site-ul organizatorului: www.jurnalul.ro.

Pentru orice sugestie ne puteţi scrie şi pe adresa de e-mail: infoconcurs@jurnalul.ro.

Prin participarea la promoţia “Ia-ţi SANDERO de Jurnalul”, participanţii sînt de acord să se conformeze şi să respecte prevederile acestui regulament.

Persoanele care şi-au comunicat datele personale sînt titulari ai următoarelor drepturi:

Drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal:

Informarea persoanei vizate

a) identitatea operatorului şi a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;

b) scopul în care se face prelucrarea datelor;

c) informaţii suplimentare, precum: destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor; dacă furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie şi consecinţele refuzului de a le furniza; existenţa dreptului de acces, de intervenţie asupra datelor şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;

d) orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţie a autorităţii de supraveghere, ţinînd seama de specificul prelucrării.

Dreptul de acces la date

Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit, pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc sînt sau nu sînt prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în situaţia în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia, împreună cu confirmarea, cel puţin următoarele:

a) informaţii referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere şi destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sînt dezvăluite datele;

b) comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum şi a oricărei informaţii disponibile cu privire la originea datelor;

c) informaţii asupra principiilor de funcţionare a mecanismului prin care se efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează persoana respectivă;

d) informaţii privind existenţa dreptului de intervenţie asupra datelor şi a dreptului de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;

e) informaţii asupra posibilităţii de a consulta registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal, de a înainta plîngere către autoritatea de supraveghere, precum şi de a se adresa instanţei pentru atacarea deciziilor operatorului.

Persoana vizată poate solicita de la ope­rator informaţiile de mai sus printr-o cerere întocmită în formă scrisă, datată şi semnată. În cerere, solicitantul poate arăta dacă doreşte ca informaţiile să îi fie comunicate la o anumită adresă, care poate fi şi de poştă electronică, sau printr-un serviciu de co­respondenţă care să asigure că predarea i se va face numai personal.

Operatorul este obligat să comunice informaţiile solicitate în termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei opţiuni a solicitantului, exprimată potrivit celor de mai sus.

Dreptul de intervenţie asupra datelor

Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit:

a) după caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau ştergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă prezentei legi, în special a datelor incomplete sau inexacte;

b) după caz, transformarea în date ano­nime a datelor a căror prelucrare nu este conformă prezentei legi;

c) notificarea către terţii cărora le-au fost dezvăluite datele a oricărei operaţiuni efectuate conform lit. a) sau b), dacă această notificare nu se dovedeşte imposibilă sau nu presupune un efort disproporţionat faţă de interesul legitim care ar putea fi lezat.

Pentru exercitarea acestui drept, persoana vizată va înainta operatorului o cerere întocmită în formă scrisă, datată şi semnată. În cerere, solicitantul poate arăta dacă doreşte ca informaţiile să îi fie comunicate la o anumită adresă, care poate fi şi de poştă electronică, sau printr-un serviciu de co­respondenţă care să asigure că predarea i se va face numai personal.

Operatorul este obligat să comunice măsurile luate în temeiul prevederilor precedente, precum şi, dacă este cazul, numele terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei opţiuni a solicitantului de a i se comunica informaţiile în scris la o anumită adresă fizică sau virtuală (electronică).

Dreptul de opoziţie

- Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa parti-culară, ca date care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare. În caz de opoziţie justificată, prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză.

- Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit şi fără nici o justificare, ca datele care o vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele operatorului sau al unui terţ, sau să fie dezvăluite unor terţi într-un asemenea scop.

- În vederea exercitării drepturilor pre­vă­zute mai sus, persoana vizată va înainta ope­ra­torului o cerere întocmită în formă scrisă, datată şi semnată. În cerere, solicitantul poate arăta dacă doreşte ca infor­ma­ţiile să îi fie comunicate la o anumită adresă, care poate fi şi de poştă electronică, sau printr-un serviciu de corespondenţă care să asigure că predarea i se va face numai personal.

- Operatorul este obligat să comunice persoanei vizate măsurile luate, precum şi, dacă este cazul, numele terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei opţiuni a solicitantului de a i se comunica informaţiile în scris la o anumită adresă fizică sau virtuală (electro­nică).

Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale

- Orice persoană are dreptul de a cere şi de a obţine:

a) retragerea sau anularea oricărei decizii care produce efecte juridice în privinţa sa, adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată prin mijloace automate, destinată să evalueze unele aspecte ale personalităţii sale, precum competenţa profesională, credibilitatea, comportamentul ori alte asemenea aspecte;

b) reevaluarea oricărei alte decizii luate în privinţa sa, care o afectează în mod semnificativ, dacă decizia a fost adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date care întruneşte condiţiile prevăzute la lit. a).

- Respectîndu-se celelalte garanţii prevă­zute de prezenta lege, o persoană poate fi supusă unei decizii de natura celei de mai sus în următoarele situaţii:

a) decizia este luată în cadrul încheierii sau executării unui contract, cu condiţia ca cererea de încheiere sau de executare a contractului, introdusă de persoana vizată, să fi fost satisfăcută sau ca unele măsuri adecvate, precum posibilitatea de a-şi susţine punctul de vedere, să garanteze apărarea propriului interes legitim;

b) decizia este autorizată de o lege care precizează măsurile care garantează apărarea interesului legitim al persoanei vizate.

Dreptul de a se adresa justiţiei

- Fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plîngere autorităţii de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege care le-au fost încălcate.

- Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanţei competente pentru repa­rarea acestuia.

- Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Ce­rerea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru.

SC EDITURA INTACT SRL

×