--------------------------
Dosarul în care "greii" fotbalului românesc sunt judecaţi pentru înşelăciune, după ce ar fi transferat ilegal mai mulţi jucători la cluburi din străinătate, se va rejudeca începând de astăzi la Curtea de Apel Bucureşti. Asta după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, pe 20 mai, să trimită dosarul transferurilor de jucători, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
CAB a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi pentru înşelăciune, în noiembrie 2012.
Instanţa supremă a admis atunci recursurile făcute de procurorii DNA şi de Gheorghe Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu şi a desfiinţat "în totalitate" decizia prin care aceştia au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti în 12 noiembrie 2012.
Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Gheorghe Popescu.
Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.
Ioan Becali a fost condamnat atunci la opt ani de închisoare cu executare, Victor Becali şi Cristi Borcea au primit câte şapte ani de închisoare cu executare, George Copos - cinci ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica - patru ani cu executare, iar Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu şi Gigi Neţoiu - câte trei ani de închisoare cu suspendare.
Sentinţa a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care a decis definitiv să retrimită dosarul pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.
Transferurile vizate
- Cristian Dulca - realizat in ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucuresti la clubul sud-coreean Pohang Steelers
- Iulian Arhire - de la clubul Otelul Galati la Pohang Steelers, realizat in martie 1999
- Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat in iunie 1999
- Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistrita la VfB.Stuttgart, din iulie 1999
- Paul Codrea - de la Dinamo Bucuresti (imprumutat la F.C. Arges Dacia Pitesti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat in ianuarie 2001
- Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucuresti la Dinamo Kiev din Ucraina
- Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucuresti la Deportivo Alaves
- Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam
- Lucian Sanmartean - din august 2003, de la Gloria Bistrita la Panathinaikos Atena
- Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucuresti la Galatasaray Istanbul
- Dan Alexa - de la Dinamo Bucuresti la Guoan Beijing, in Republica Populara Chineza, realizat in luna iunie 2004
- Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucuresti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.
Citește pe Antena3.ro