Reporterul Jurnalului, salt de la 3.000 de metri

Sport extrem la mare. Dana Ciobanu, reporterul Jurnalului National, a sarit cu parasuta in compania sportivilor din lotul national, la Tuzla.

Viteza, soc, liniste, racoare, frica, bucurie, emotie, adrenalina, comunicare, satisfactie. Enumerarea acestor cuvinte nu este intamplatoare, ci doar rezumatul modest al experientei unui salt cu parasuta, in tandem.

I-am regasit pe prietenii nostri de la Aerodromul Tuzla-Constanta asaltati de musafiri, 15 norvegieni, 7 bulgari si un roman, uniti de acelasi hobby - saltul cu parasuta. Timp de o saptamana, de dimineata pana la apusul soarelui, impatimitii de zbor au sfasiat cerul de deasupra Tuzlei cu parasutele lor colorate. O pasiune periculoasa, o sa spuneti! Statisticile arata ca nu este mai periculoasa decat condusul unei masini. Dar ele nu pomenesc nimic despre senzatiile traite in timpul unei astfel de experiente!

INSTRUCTIUNI. N-am brevet de parasutist, asa ca singurul mod in care am putut sari a fost in tandem. Bun si asa, decat deloc, mi-am zis. Oricum, nu mi-e frica. Insotitorul meu, Adi Costandache, zis Timi (fiindca este din Timisoara), are peste 1.500 de salturi la activ. Il stiu de anul trecut, cand l-am intalnit, tot la Tuzla, alaturi de lotul national de parasutisti al Romaniei. Imi da o bluza barbateasca, atat de mare, incat trebuie sa-i suflec de doua ori manecile si sa o indes mult in blugi, sa nu ma pierd in ea. Apoi, imi da sa completez o declaratie pe propria raspundere. Citesc, semnez si-mi fac cruce cu limba in cerul gurii. Intre timp, viitorii mei colegi de vazduh isi pliaza cu multa grija parasutele. Fiecare bucatica de material si fiecare ata neimpachetate cum trebuie pot declansa o reala problema acolo, sus. Ma las de bunavoie incorsetata in hamurile care ma vor lega de Timi in aer si deschid bine urechile la instructiunile pe care mi le da. "Eu dirijez comenzile parasutei, dar trebuie sa ma ajuti si tu!", imi zice. Sunt pozitiile in care trebuie sa stau in anumite momente ale zborului. Bjorn, un norvegian simpatic, cu o casca neagra brazdata de o creasta de blanita alba, ne filmeaza. Timi ancoreaza hamurile mele de ale lui, le probeaza rezistenta si ma pune sa repet pozitiile. "Cand sarim, las capul pe umarul stang, tin mainile pe piept si genunchii indoiti, dupa trei secunde ma arcuiesc barcuta. Inainte de aterizare, ridic picioarele la 90 de grade si tin palmele sub genunchi." N-am spus tot nici acum. Mi-e un pic teama ca o sa ma fure peisajul si o sa uit ce trebuie sa fac. Ma dezleaga de el si raman sa repet, in gand, pasii din aer.

IN CALA. Parasutistii sunt gata. Pleaca spre avionul Antonov 2, pe care mai vechiul meu prieten, pilotul poreclit Bachus, il incalzeste. Aerul este fierbinte, s-a facut deja amiaza. Asa incorsetata, ma trec apele. Nu stiu daca doar de caldura sau sunt un pic nervoasa. Timi imi face semn sa ma asez langa el, in fundul calei. Stam cu totii pe jos. Asteptam sa ajungem la 3.000 de metri. Oamenii au atasate pe manusi, ca niste ceasuri, altimetre colorate. In spatele meu, Timi picoteste. Nici nu ia in seama huruitul avionului. Ne va lua cel putin o jumatate de ora sa ajungem la inaltimea necesara saltului. Bjorn imi face semne de incurajare. Trag cu ochiul la altimetrele vecinilor. In mod clar, am emotii. Gandurile mele sunt intr-o dezordine care nu ma caracterizeaza, de obicei. Ba repet instructiunile lui Timi, ba parca mi-as fi dorit sa stau in cabina, ba constat ca mi-au amortit picioarele. Peste toate, am inceput sa scriu, in cap, un reportaj. Observ detalii. O iconita cu rama aurita, reprezentandu-i pe Fecioara Maria cu pruncul, se balangane ritmic, agatata de un cuier de fier, deasupra tuturor. Prin usa calei, semideschisa, se vede plaja de la Costinesti, cu oameni cat furnicile si epava Evangelia. Timi ma trage mult inspre el si ma prinde de hamul lui. Imi tipa la ureche sa-mi pun casca, ochelarii si sa fiu atenta. Verifica hamurile si ne indreptam, cu pasi de robotel, spre usa. Bjorn ne filmeaza. Aerul opune rezistenta, dar Timi ne imbranceste pe amandoi in gol.

ZBORUL. In prima secunda, inchid ochii. In a doua, ii deschid. Caut sa respir. Pe nas nu pot, presiunea este prea mare. In a treia secunda, o bataie pe umar. Simt o durere ascutita in urechea dreapta, dar nu uit sa ma fac barcuta! Cadem, cadem, intind mainile, aerul imi trece cu o viteza uluitoare printre degete. Ajungem la 200 km/h, in 25 de secunde. Ne-bu-ni-e! Urlu, nu ma aude nimeni, apoi izbucnesc in ras. Langa noi, apare Bjorn. Ii fac cu mana, apoi... Bum! Parasuta se deschide si ne trage brusc in sus. Se face foarte, foarte liniste. Timi slabeste hamurile. "Iti place?", ma intreaba. Curios, il aud perfect, de parca am sta unul langa altul, pe o banca din parc. Ha, ha, ha! Ce-ar fi sa iau primul meu interviu in aer? Rup linistea sfanta a cerurilor cu intrebari. Am la dispozitie 5 minute. "A fost un salt reusit si tu ai fost cuminte. Am avut pasageri care au lesinat, care au vomat pe mine, care m-au prins de maini. Pe unii i-am adus inconstienti pe pamant", imi spune. Sunt mandra de mine. Mi-e bine. Aerul se incalzeste, vantul bate altfel. Timi imi arata "fumurile", fuioare scoase de niste focuri aprinse pe sol, care ii ajuta pe parasutisti sa calculeze corect comenzile. Este timpul sa-mi pun palmele sub genunchi. Aterizam. Bjorn ne priveste iar prin ochiul camerei de filmat. "Ei?", ma intreaba Timi, curios. "Foarte liniste! Mai vreau!"

DEPENDENTI DE UN HOBBY

CAMERAMAN. Bjorn filmeaza fiecare salt cu parasuta Norvegienii pe care i-am intalnit la Tuzla vin in Romania pentru sky-diving de vreo trei ani. S-au imprietenit cu oamenii de la aerodrom si le place aici, chiar daca este mult mai cald decat acasa, iar salturile sunt "de vacanta", adica intr-un ritm mai putin intens decat in Norvegia. "Cameramanul" Bjorn are 34 de ani si face parasutism din ’92, cand era in armata. Svein Roger, un project manager in domeniul calculatoarelor, are 41 de ani si este pasionat de sky-diving din 1986. Pentru ei, parasutismul a devenit un hobby care da dependenta. "Mi-am rupt piciorul anul trecut, la o aterizare, si am fost internat la spitalul din Eforie. A fost greseala mea", mi-a spus Svein, aratandu-mi glezna pe care se mai vad inca urmele operatiei. Norvegienii de la Tuzla mai au si alte pasiuni care cresc adrenalina: scuba-diving, zbor cu parapanta, alpinism. Cand vin pe Litoralul romanesc insa, nu fac decat parasutism, fac plaja si merg prin cluburi si discoteci. O saptamana de distractie in Romania le goleste buzunarul de aproximativ 1.000-1.200 de euro, incluzand transportul, cazarea si taxele pentru salturile cu parasuta.