Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă participanţii la trafic că, potrivit legii, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de miercuri, 31 mai, și joi, 1 iunie 2022, pe anumite sectoare de drumuri și autostrăzi.
Astfel, pe A2, Bucureşti (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea - Lehliu - Fetești - Cernavodă - Constanța (intersecția A2 cu A4), traficul este interzis pe ambele sensuri miercuri de la ora 16.00 la 22.00, iar joi, vineri, duminică și luni între orele 6.00 și 22.00, iar sâmbătă între orele 16.00 și 22.00.
Pe DN7, Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) - Râmnicu Vâlcea - Veștem (intersecția DN7 cu DN 1), trafciul pentru mașinile de peste 7,5 tone va fi interzis în ambele sensuri miercuri și sâmbătă între orele 18.00 și 22.00, iar joi, vineri, duminică și luni între orele 6.00 și 22.00.
Și pe DN 39, Agigea (intersecția DN39 cu DN 39A) - Mangalia (limita municipiu), sunt restricții miercuri și sâmbătă de la 16.00 la 22.00, iar joi, vineri, duminică și luni între 6.00. și 22.00.
Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
(sursa: Mediafax)