x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reținut, după ce și-a ucis unchiul în Tulcea și a ascuns cadavrul sub țevi de irigații în Constanța

Reținut, după ce și-a ucis unchiul în Tulcea și a ascuns cadavrul sub țevi de irigații în Constanța

de Redacția Jurnalul    |    29 Noi 2024   •   11:10
Reținut, după ce și-a ucis unchiul în Tulcea și a ascuns cadavrul sub țevi de irigații în Constanța

Un tânăr de 26 de ani, acuzat că a ucis, în urmă cu un an, un bărbat de 53 de ani, în Tulcea, apoi a ascuns și abandonat cadavrul sub țevi de irigații în localitatea Călugăreni, județul Constanța, a fost reținut.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au identificat, joi, un tânăr de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Acesta a fost reținut de către procurori pentru 24 de ore.

De fapt, la sfârșitul lunii noiembrie 2023, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 26 de ani i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului cu un obiect dur, unchiului său, un bărbat de 53 de ani, acesta decedând în urma loviturilor.

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul cercetat a transportat cadavrul unchiului său în localitatea Călugăreni din județul Constanța, unde l-a ascuns în zona unor țevi destinate irigațiilor agricole.

În 28 octombrie 2024, polițiștii au fost sesizați de către fratele victimei că bărbatul de 53 de ani a dispărut de la domiciliul său din localitatea Casimcea, din luna noiembrie 2023, și nu a mai revenit.

Ulterior, la data de 3 noiembrie 2024, în zona unde a fost abandonat cadavrul bărbatului, au fost identificate, în localitatea Călugăreni, rămășițe umane.

În acest caz s-au făcut expertize genetice judiciare, iar joi bărbatul a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tulcea omor unchi