Revoluţia verde începe în România într-un mod mioritic. Ieri, o mulţime de oameni a atacat morile de vânt ale grupului ceh de utilităţi CEZ de pe raza comunei constănţene Cogealac.
Primarul, viceprimarul şi câteva zeci de susţinători ai PNŢ-CD au protestat violent la adresa construcţiei parcului eolian CEZ din judeţul Constanţa. După ce protestatarii au aruncat cu pietre, agenţii de pază au tras cu gloanţe de cauciuc, mai întâi în aer, apoi în protestatari. Cinci persoane au fost rănite uşor şi au ajuns la spital pentru investigaţii medicale.
Potrivit comisarului-şef Adrian Rapotan, adjunct-şef în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, în jurul orei 13:00, primarul din localitatea Cogealac, Hristu Cati, viceprimarul Mihai Dore şi câteva zeci de persoane au mers la societatea care se ocupă cu realizarea unui parc eolian în comună pentru a o amenda. Acolo, aceştia nu au fost lăsaţi să treacă gardul societăţii, pe motiv că este proprietate privată. Poliţia anchetează cazul pentru a stabili dacă firma de pază poate fi trasă la răspundere pentru folosirea armamentului.
"Cineva a intrat pe câmpurile noastre, păzite de paznicii de la RomNaţional, compania care ne apără bunurile şi angajaţii. Un accident a avut loc, mai mulţi oameni fiind răniţi, asupra unuia trăgându-se gloanţe de cauciuc", a declarat ieri, la Praga, Jan Veskrna, managerul pentru România al grupului CEZ. "Ne pare rău că acest accident s-a întâmplat, vrem să construim în linişte, dar am fost deranjaţi", a adăugat el. Veskrna a mai completat că, "dacă răspunsul din partea firmei de pază a fost unul disproporţionat, CEZ va fi prima care va reacţiona".
Între primarul din Cogealac şi firma care se ocupă cu realizarea unui parc eolian în comună există un conflict mai vechi. Edilul susţine că firma Ovidiu Development, care construieşte parcul eolian pentru CEZ, nu are autorizaţie de construcţie. Reprezentanţii societăţii spun că au obţinut autorizaţie de la Consiliul Judeţean, autorizaţie pe care Primăria a contestat-o în instanţă. Deşi Primăria a pierdut câteva termene, dosarul este încă în pronunţare, motiv pentru care primarul nu poate da amenzi.
Potrivit părţii cehe, protestul are legătură cu autorităţile locale, şi mai precis cu primarul Cati Hristu. Cehii susţin că săptămâna trecută au primit şi ultimele autorizaţii necesare pentru dezvoltarea fazei a doua a celui mai mare proiect eolian din Europa şi că acţiunea de ieri nu este o coincidenţă.
CEZ investeşte 1,1 miliarde de euro în parcul eolian de 600 MW, ce se va întinde pe teritoriile comunelor Cogealac şi Fântânele. Acesta va fi cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa.
În primă fază a proiectului s-au instalat la Fântânele 139 de turbine cu o capacitate de 347,5 MW, în timp ce a doua va cuprinde 101 turbine de 252,5 MW la Cogealac. Numai că autorităţile de aici le-ar pune beţe în roate, proiectul fiind întârziat un an din cauza problemelor cu obţinerea autorizaţiilor.
"Până acum, Primăria Cogealac şi primarul Cati Hristu în persoană au deschis 30 de procese împotriva CEZ", spune managerul pe România al CEZ. Conflictul este mai vechi, iar în zonă un alt gigant mondial, grupul spaniol Iberdrola, dezvoltă un proiect de 1.500 MW. "Nu există spaţiu nelimitat acolo...", precizează Veskrna.