Marius Hagger, General Manager Ringier România, a declarat, într-un interviu pentru angajaţii trustului, că aproape fiecare departament al Ringier România trebuie să facă o reducere de posturi, relatează Mediafax.
"Din păcate, aproape fiecare departament trebuie să facă o reducere de posturi (...) Ne-am ajustat bugetele pentru 2010 în vederea unui an care arată chiar mai rău decât 2009. Din acest punct de vedere, planurile ar trebui să fie realiste. Dacă, însă, piaţa chiar se prăbuşeşte definitiv, ceea ce, sincer, nu mă aştept să se întâmple, atunci am discuta cât se poate de serios ce este de făcut. După această restructurare a companiei, am ajuns practic la un nivel minim în privinţa structurii organizatorice şi costurilor necesare susţinerii portofoliului rămas", spune Marius Hagger, în interviul intern.
El spune că lista de restructurări a fost întocmită de board-ul managerial al Ringier. Totodată, pachetele compensatorii pentru persoanele disponibilizate vor fi mai mici decât cele oferite în 2009. "Pur şi simplu nu ne-am permis o soluţie mai generoasă, cum a fost cazul în 2009", a precizat Hagger.
Şeful Ringier România consideră că "marea problemă" este "discrepanţa enormă dintre venituri şi costuri, mai ales după căderea pieţei de publicitate din 2009". "În timp ce veniturile din media tipărită au cunoscut o creştere lentă de-a lungul anilor, costurile au explodat pur şi simplu, pe fondul boom-ului general cunoscut de economia românească şi pe fondul concurenţei. Ca şi în alte industrii, am fost forţaţi să creştem multe salarii pentru a ne păstra oamenii. Acum, din păcate, mai ales salariile sunt în totală discrepanţă faţă de venituri", a explicat Marius Hagger.
El a precizat că restructurarea de la Ringier are ca scop "supravieţuirea" companiei. "Această restructurare dureroasă are un singur scop: să securizeze supravieţuirea companiei noastre şi să securizeze cât mai multe job-uri cu putinţă până ţara şi industria noastră încep să îşi revină. Sunt încrezător că vom vedea primele semne în trimestrul al treilea şi al patrulea şi că, poate cu o oarecare întârziere, şi media va profita de această revenire. 2010 este anul supravieţuirii, 2011 va fi mult mai bun, iar 2012 va fi anul revenirii în forţă. Asta dacă şi Guvernul va lua măsurile necesare rapid şi dacă organizaţiile internaţionale precum EU, FMI sau Banca Mondială ne vor acorda în continuare sprijin", a afirmat General Manager Ringier România.
Totodată, Marius Hagger a explicat şi motivul pentru care Ringier a găsit un investitor român pentru Evenimentul zilei şi Capital: "Din cauza prăbuşirii pieţei de publicitate mai ales în ceea ce priveşte ziarele, dar şi din cauza situaţiei generale a ziarelor, a trebuit să ne concentrăm investiţiile. Am ales Libertatea pentru că este titlul nostru emblemă, dar şi o parte a portofoliului de reviste, titluri pe care le putem susţine chiar şi în aceste condiţii vitrege. Personal, sunt încântat de a fi găsit în persoana lui Bobby Păunescu un investitor pentru EVZ şi Capital, pentru că are o concepţie multimedia foarte avansată în ceea ce priveşte dezvoltarea acestor branduri în print, online şi pe alte canale digitale. L-am întâlnit pe Bobby Păunescu destul de des în ultimul timp şi apreciez în mod special abordarea sa foarte deschisă, de tip vestic, ceea ce îmi dă încrederea că cele două titluri sunt pe mâine bune, inclusiv în ceea ce priveşte importanţa lor ca titluri independente editorial", a declarat General Manager Ringier România.
Pe de altă parte, Hagger a precizat că Claudiu Şerban - numit director general al "Editura Evenimentul şi Capital" - nu va mai lua parte la întâlnirile board-ului Ringier. "Claudiu va avea de condus o altă companie, nu va avea nici timpul, nici obligaţia de a se preocupa şi de problemele companiei Ringier. Dar, cu siguranţă, vom rămâne într-o strânsă colaborare şi ne vom întâlni în mod regulat, ca şi până acum", a explicat Marius Hagger.
Ringier România a anunţat oficial, joi, transferul proprietăţii cotidianului Evenimentul zilei şi a revistei Capital către nou înfiinţata companie "Editura Evenimentul şi Capital", al cărei acţionar majoritar este Bobby Păunescu. Potrivit unui comunicat al publisherului, prin vânzarea celor două titluri, Ringier România îşi eficientizează portofoliul şi, potrivit strategiei, îşi poate canaliza resursele de care dispune în vederea digitalizării brandurilor sale - cu accent pe mărcile Libertatea şi Unica -, dar şi în vederea dezvoltării segmentului online în general.