x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rm. Vâlcea / 16 cupluri au serbat nunta de aur!

Rm. Vâlcea / 16 cupluri au serbat nunta de aur!

de Ovidiu Ciutescu    |    22 Iul 2009   •   00:00

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a organizat în această dimineaţă în Sala de consiliu, o festivitate specială pentru cuplurile de vâlceni care îşi aniversează nunta de aur. 16 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost primite de primarul Mircia Gutău la o cupă cu şampanie. Acestora li s-a oferit o diplomă de fidelitate, o floare şi suma de 600 de lei.



Este al cincilea an în care Primăria îi aniversează pe cei care au dovedit statornicie în mariaj. "Eu îi felicit, mă bucur foarte mult când îi văd cum se ţin de mână şi îi apreciez pentru consecvenţa pe care au avut-o în familie", a spus Gutău, citat de Agerpres. Primăria Râmnicu Vâlcea organizează lunar şi o festivitate pentru adolescenţii care împlinesc vârsta de 18 ani. Aceştia primesc o diplomă de cetăţean al municipiului şi o sumă de bani, oferindu-li-se totodată o seară de dans într-un club din Râmnicu Vâlcea.

×
Subiecte în articol: observator