Poliția Muntelui Athos l-a găsit pe un român dispărut la jumătatea anului

Pe 22 decembrie, Poliția Republicii Autonome a Sfântului Munte Athos l-a localizat pe A.G., de 34 de ani, la Schitul Sfântul Nicolae, aparținând de Mânăstirea Sfântul Pavel. De aici, a plecat pe data de 23, apărând la un schit aparținând de cea mai mare Mănăstire – Marea Lavră, unde și-a lăsat bagajele și a plecat spunând că se îndreaptă spre Careia (Karyes), capitala Muntelui Athos – singura așezare din regiunea de 360 de kilometri pătrați cu instituții publice - bancă, poștă, spital, poliție.

Pelerinului i s-a comunicat că este căutat de familie, fiind rugat să își contacteze tatăl. Pe de altă parte, Poliția Muntelui Athos a comunicat Consulatului României de la Salonic numărul de telefon al schitului unde a fost văzut ultima dată românul. Consulatul a transmis numărul în țară și este posibil ca vestea să fi ajuns, deja, la destinatar.

La început, acesta a încercat singur să-și localizeze singur fiul, apelând la ajutorul Ministerului de Externe abia în luna septembrie. Fiind cea mai apropiată (circa 140 de kilometri) misiune diplomatică de Muntele Athos (Nord-Estul Greciei), sarcina de a încerca găsirea fiului rătăcitor a revenit Consulatului din Salonic. Reprezentanții consulatului au contactat, mai întâi, telefonic, stareții de la schiturile românești Ioan Botezătorul (Prodromu) și Sfântul Dumitru Valahul (Lacu). Aceștia au infirmat că l-ar fi văzut pe cel căutat. Atunci, a fost contactată Poliția din Careia. „Am trimis o primă notificare scrisă, în septembrie, urmată de alte două sau trei adrese ulterioare”, precizează , Martin Ladislau Salamon-Paven, consul general al României la Salonic.

Muntele Athos este o peninsulă muntoasă cu statut de regiune autonomă în interiorul Greciei. Este locuită de aproximativ 1.500 de monahi ortodocși, care populează 20 de mănăstiri, 12 schituri și numeroase chilii. Dintre cele 20 de mănăstiri, 17 sunt grecești, iar câte una este rusească, bulgărească și sârbească. Cele două schituri românești ar îndeplini condițiile pentru a fi avansate la rang de mănăstiri, însă, dintr-un motiv saul altul, distincția monahală (care le-ar conferi și dreptul de autoguvernare) le este refuzată. Situația era cu totul alta cu cinci secole în urmă, când aproape toate mănăstirile erau românești. După expansiunea otomană, populația de călugări s-a redus. Totuși, unele mănăstiri și schituri au supraviețuit, îndeosebi datorită ajutoarelor sistematice venite din țările românești și dinspre satele din jurul Muntelui Atos – populate, majoritar, de români. Treptat, în secolul al XIX-lea, au apărut comunități de călugări veniți din țările ortodoxiei slave (Rusia, Bulgaria și Serbia). Ansamblul de mănastiri s-a difersificat ca origine etnică, fiecare țară exercitându-și influența asupra mănăstirilor subvenționate. În 1912, după înfrângerea otomanilor, Rusia a revendicat controlul peninsulei. După Primul Război Mondial, peninsula a primit statutul de autonomie valabil și azi.

Accesul pe Muntele Athos este permis exclusiv bărbaților și exclusiv pe cale navală – se ia un feribot de la Uranupolis (Ouranoupolis), după ce, în prealabil, se obține o viză de intrare validă pentru patru zile și al cărei cost este de 25 de euro. Viza (diamonitirion) se poate obține de la birourile de pelerinaje ale Republicii Muntelui Athos din Salonic sau de la Uranupolis. Accesul zilnic este permis unui număr de maxim 120 vizitatori creştin ortodocşi, în timp ce străinii de alte religii sunt limitaţi la 14 pe zi și au nevoie de vize speciale. Restricțiile nu se aplică persoanelor ce au invitaţii de la mănăstiri. Pentru vizitarea mănăstirilor este necesară o programare telefonică. Vizitatorii sunt găzduiți (cazare/masă), gratuit, timp de 24 de ore, după care li se cere să plece. În peninsulă se mai poate locui, cu plată, la motelurile din Careia și Dafne.