O fata in varsta de 12 ani, din Roman, judetul Neamt, a fost gasita moarta in casa.
EDUARD PASCU
Sambata seara, Mihaela N. din Roman a sunat la Politie spunand ca fiica sa, Alina (12 ani), este moarta in casa. La sosirea echipei de criminalisti, cadavrul fetitei era intins pe pardoseala si prezenta urme vinetii in jurul gatului. Usa casei nu avea urme de fortare iar casa era ravasita.
MOBILUL CRIMEI. Mama fetei a spus ca au disparut 10 euro, doua milioane de lei si doua telefoane mobile. Medicii legisti au constatat ca moartea a fost violenta prin strangulare. Dupa urmele prelevate din apartament, anchetatorii au reusit sa-i prinda pe autorii crimei. Acestia sunt Alexandru M. (14 ani) si Iulian A. (15 ani), ambii elevi. Ei au declarat ca o vizitasera pe Alina si, dupa ce au consumat bauturi alcoolice, au inceput sa se certe. Potrivit anchetatorilor, infuriat, Alexandru M. ar fi luat un prosop, l-ar fi infasurat in jurul gatului fetei si ar fi strans pana cand Alina a ramas fara suflare. Apoi au inceput sa scotoceasca prin casa si au furat doua telefoane mobile, doua milioane de lei si 10 euro. Elevii au fost retinuti si internati la Sectia Psihiatrie a Spitalului Neamt.
Citește pe Antena3.ro