x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România vrea să adere la Centrul European de Excelență Clinică pentru Produse Farmaceutice

România vrea să adere la Centrul European de Excelență Clinică pentru Produse Farmaceutice

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2026   •   13:15
România vrea să adere la Centrul European de Excelență Clinică pentru Produse Farmaceutice
Sursa foto: Hepta/Potrivit ministrului, în aceste zile se stabilesc ultimele aspecte tehnice necesare pentru transferul finanțării.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că România vrea să adere la Centrul European de Excelență Clinică pentru Produse Farmaceutice. Demnitarul a prezentat avantajele aderării la centrul menționat.

Alexandru Rogobete a participat joi la reuniunea informală a miniștrilor sănătății, organizată în cadrul Președinției Cipriote a Consiliului Uniunii Europene. Reprezentantul României a susținut inițiativa Comisiei de înființare a Centrului European de Excelență Clinică pentru Produse Farmaceutice. Totodată, Rogobete a prezentat avantajele pe care le oferă apartenența la grupul european.

„În intervenția mea, am exprimat clar nevoia României pentru o adaptare mai rapidă la noile mecanisme europene și pentru reducerea timpilor de așteptare în procesul de introducere a terapiilor inovatoare. Pentru pacienți, fiecare lună contează. Pentru România, avantajele sunt concrete: acces mai rapid la ghiduri și protocoale clinice armonizate la nivel european; acces accelerat la terapii inovatoare și tratamente personalizate, în special în oncologie; reducerea decalajelor în accesul la inovație față de alte state membre; integrarea mai eficientă a terapiilor avansate și a biotehnologiilor moderne”, a scris Alexandru Rogobete pe Facebook.

Ministrul român a mai spus că orice întârziere administrativă afectează șansele reale ale pacienților.

„În calitate de ministru al sănătății, susțin ferm aderarea României la acest grup european. Obiectivul este clar: creșterea accesului pacienților români la cele mai recente ghiduri și la terapii inovatoare, în condiții de siguranță, eficiență și transparență. Integrarea în aceste structuri europene este o decizie strategică pentru modernizarea sistemului de sănătate și pentru reducerea inechităților în accesul la tratament”, a precizat Rogobete.

(sursa: Mediafax)

×
Parteneri