Guvernul a finalizat controlul activităţii fostei conduceri a Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Premierul Victor Ponta susţine că structura a fost folosită drept o instituţie a PDL de fraudare a fondurilor europene. Mai mult, spune şeful Executivului, România ar putea să plătească zeci de milioane de euro Comisiei Europene drept sancţiune pentru neregulile constatate în activitatea fostei conduceri.
Corpul de control al premierului va sesiza organele de urmărire penală asupra activităţii fostei conduceri a Autorităţii de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice.
Conducerea instituţiei ar fi acoperit nereguli la Primăria sectorului 3, Metrorex, Primăria Târgu Mureş şi CJ Galaţi.
Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că Guvernul a finalizat controlul activităţii fostei conduceri a Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.
"Un sistem de protecţie politică a încurajat fraudarea fondurilor europene, fie că este vorba de Primăria sectorului 3, unde toate programele au fost fraudate cu sprijinul ANRMAP şi al preşedintei, fie că este vorba de Primăria Târgu Mureş. O să constataţi că ANRMAP a fost o instituţie a PDL de fraudare a fondurilor europene", a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, potrivit Mediafax.
Prim-ministrul a arătat că, la sectorul 3 din Bucureşti, actualul primar PSD va fi obligat să restituie fondurile care ar fi fost fraudate de fostul primar PDL.