x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

20 Oct 2005   •   00:00
Romania in 5 minute

"Coaforul inimii", pentru pensionari

Circa 1.400 de pensionari din Capitala vor putea merge gratuit la frizer si coafor pana la sfarsitul anului, in cadrul programului "Coaforul inimii", lansat ieri de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei. Varstnicii sunt asteptati la sediul UCECOM, unde vor beneficia de servicii asigurate de elevii scolii UCECOM, asistati de stilisti renumiti.

Logan, in uzinele Nissan

Logan-ul romanesc ar putea fi produs in viitor si in unitatile de productie ale Nissan, partenerul japonez al Renault. Vicepresedintele grupului francez, Patrick Pelata, a declarat la salonul auto de la Tokyo ca astfel "ne putem orienta catre Africa de Sud, Mexic, China si Iran".

Justitie - Pensii marite pentru magistrati

Judecatorii si procurorii care au o vechime de cel putin 25 de ani vor beneficia de o pensie de serviciu egala cu 80 la suta din media veniturilor brute realizate in ultimele 12 luni de activitate. In aceasta medie nu vor fi incluse primele, premiile, decontarile, restituirile de drepturi aferente altei perioade ori alte drepturi fara caracter salarial.

Inselaciune - Sampon contra gripei aviare

Un barbat din Petrosani, care a vandut un "antidot" impotriva gripei aviare, sub forma de sampon, in localitatea hunedoreana Dalja Mica, este cercetat in stare de libertate pentru inselaciune. Francisc Covaci, cu antecedente penale, a convins mai multe persoane ca este medic veterinar si le-a vandut o "solutie" contra gripei aviare, cu care le-a recomandat sa-si dezinfecteze porcii, vacile si gainile. Unul dintre pagubiti a platit 500.000 lei pentru o sticla din plastic, doua fiole si trei pastile cumparate.

Informatizare - Cazierul judiciar, eliberat pe loc

Cazierele judiciare vor fi eliberate mai repede, dupa ce sistemul va fi informatizat la nivel national incepand cu anul viitor. Daca in prezent termenul obisnuit pentru eliberarea acestui document este de 14 zile, din 2007 cazierele se vor obtine pe loc, in cateva minute. Anuntul a fost facut ieri de seful Directiei Cazier Judiciar din cadrul IGPR, chestorul Dorin Mihaiasa. Procesul de informatizare urmeaza sa fie finantat de Guvern cu 30 de milioane de euro. (Radu Crivat)

Anticoruptie - Arestari la Vama Giurgiu

Procurorii anticoruptie au pus sub acuzatie pentru trafic de influenta doi subcomisari de la Politia de Frontiera Giurgiu - Biroul Cercetari Penale. Dumitru Safta a fost prins in flagrant in timp ce primea 1.000 de euro, iar Ion Stefan ar fi primit o spaga de 300 de euro, sustin anchetatorii. In schimbul banilor, acestia ar fi promis ca vor influenta solutia data in mai multe dosare de trecere frauduloasa a frontierei. Cei doi au fost retinuti si apoi arestati in cursul zilei de marti. (Miruna Pasa)

Succes - Firma Prodal, prezenta in 14 tari

Grupul Prodal, care detine pozitia de lider pe piata bauturilor spirtoase in categoriile votca si gin cu marcile Stalinskaya si Wembley, exporta bauturi in 14 tari din trei continente, a declarat ieri, Bogdan Mihail, vicepresedintele firmei. Infiintat in anul 1994, grupul Prodal 94 este format din trei companii, in care lucreaza peste 600 de angajati. Printre aceste companii se numara si distileria de alcool Bere-Spirt de la Turnu-Severin, fondata in 1856, cea mai veche din sud-estul Europei. (Radu Crivat)

Solicitare - Procurorii DNA vor girofaruri

Seful DNA, Daniel Morar, a cerut ieri presedintelui Camerei Deputatilor modificarea ordonantei privind circulatia pe drumurile publice. Morar vrea ca si procurorii sai sa poata utiliza girofaruri. Secretarul Camerei, Titu Gheorghiof, spune insa ca solicitarea lui Morar este "tardiva si fara scop" intrucat modificarile au fost deja intocmite. (L.D)

Valcea - Invatatoare batausa iertata

La doua saptamani dupa ce a batut o eleva, a zgariat-o pe fata si a lovit-o cu capul de banca, o invatatoare a scapat doar cu o mustrare si preda la aceeasi scoala din Ramnicu-Valcea. Desi au promis sanctionarea Niculinei Radulescu, reprezentantii Inspectoratului Judetean Scolar (ISJ) Valcea au taraganat ancheta. (Alexandra Chivu)

"Lotul Electrica" - Eliberarea creeaza precedent

Mai multi avocati au cerut ieri, fara succes, eliberarea clientilor lor, dupa punerea in libertate a "Lotului Electrica", pe motiv ca nici la dosarele in cauza nu exista minuta, adica hartia intocmita de judecator, in care este scris rezultatul deliberarii. CSM a anuntat ca va verifica daca Tribunalul Timis a respectat legea in dosarul Electrica Banat, avand in vedere ca cei 12 inculpati au fost eliberati de Instanta superioara din cauza aceluiasi viciu de procedura.

Ploiesti - Poetul Ion Stratan, gasit injunghiat

Poetul Ion Stratan, una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii culturale ploiestene, a fost gasit injunghiat, ieri dupa-amiaza, in apartamentul sau din Ploiesti. Potrivit politistilor, usa apartamentului in care a fost gasit trupul lui Ion Stratan era incuiata din interior, iar langa cadavru a fost gasit un cutit care apartine familiei. Dupa moartea mamei sale, petrecuta cu putin timp in urma, poetul locuia impreuna cu un var si, potrivit anchetatorilor, nu avea o "stare psihica buna". (Nina Marcu)

Oferta - Bursa de joburi la Cluj

O noua Bursa a Locurilor de Munca de la Cluj-Napoca se desfasoara astazi si maine la Casa de Cultura a Studentilor. Intre orele 11:00 si 17:00 sunt asteptate persoanele cu studii superioare sau specializate in anumite domenii, dar si cei cu pregatire pentru posturi industriale sau tehnice. Cele 40 de firme participante scot la concurs in jur de 150 de posturi in 80 de domenii. Evenimentul este organizat de E-works in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Tineret. (Elena Stanciu)
×
Subiecte în articol: observator