|
Cai "politisti", vanduti
Doi cai care apartineau Inspectoratului de Politie Vrancea au fost vanduti ieri, in urma unei licitatii publice cu strigare. Animalele nu isi mai justificau cheltuielile dupa ce politistii au fost dotati cu biciclete, transmite Mediafax. (Radu Crivat)
Ceremonii - Flori la monumentele si la cimitirele eroilor
Ziua Eroilor, pe care romanii au celebrat-o ieri cu prilejul Inaltarii Domnului, a adus si in acest an delegatii oficiale la monumentele inaltate in memoria eroilor neamului. Dupa slujba speciala, oficiata in toate bisericile ortodoxe, incepand cu ora 12:00, au avut loc depuneri de coroane la Monumentul Ostasului Necunoscut din parcul bucurestean Carol, la Monumentul Eroilor Patriei de la Academia Militara si la Monumentul Jandarmeriei de la Baneasa. Ceremonii s-au desfasurat si la Cimitirul Eroilor Revolutiei, la cel militar Ghencea si la Cimitirul Israelit Filantropia. (Radu Crivat)
Avertisment - Romania nu are timp de dispute politice
Adjunctul sefului Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Onno Simons, a declarat ieri ca Romania nu are timp pentru dispute politice, deoarece trebuie sa faca eforturi semnificative pana in noiembrie 2005 pentru integrarea in UE. Romania si Bulgaria ar trebui sa poata adera in ianuarie 2007, dar numai daca isi indeplinesc obligatiile asumate, a afirmat Simons, adaugand ca nu exista schimbari oficiale in procesul de aderare a celor doua tari. Totusi, el a confirmat o schimbare de climat in UE si a precizat ca "nu ar fi democratic" ca institutiile europene sau institutiile nationale din tarile membre ale organizatiei sa ignore preocuparile cetatenilor. (Gabriela Antoniu)
Citește pe Antena3.ro
Portul Constanta - 100 de kilograme de cocaina, capturate
Vamesii constanteni au descoperit ieri, intr-un container descarcat in terminalul Constanta Sud, aproape 100 de kilograme de cocaina, informeaza Mediafax. Stupefiantele erau ambalate in 98 de pachete a cate un kilogram, ascunse in saci cu faina de peste. Dupa ce vamesii din port au identificat containerul in care se aflau drogurile, la fata locului au sosit politistii de la Crima Organizata si Antidrog Constanta, precum si procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). (Radu Crivat)
Statistica - Politistii au produs 18 accidente intr-o luna
Numarul accidentelor de circulatie produse din cauza politistilor aflati la volan a crescut ingrijorator in ultima perioada. Numai in ultima luna au avut loc 18 astfel de accidente. Inspectoratul General al Poltiei Romane a informat ieri ca in toate cazurile in care au fost implicati politisti au fost luate masuri imediate pentru tragerea lor la raspundere, in functie de gravitatea faptei, in plan disciplinar, contraventional sau penal. In 13 dintre cazuri au fost intocmite dosare penale. (Radu Crivat)
Ghid - Cum sa nu dai spaga agentilor de circulatie
Un magistrat bacauan ii invata pe conducatorii auto trucurile prin care pot evita "neplacerile" cauzate de politistii de la circulatie, transmite Rompres. In lucrarea "Ghidul practic pentru soferii intrati in conflict cu Politia Rutiera", judecatorul Gioni Popa-Gavrilovici dezvaluie "pe intelesul tuturor" cum trebuie sa se comporte un conducator auto cu un agent sau un inspector de la circulatie rutiera, cum sa conteste procesul verbal de contraventie si alte "trucuri".
Timisoara - Protest la gradinita, din cauza unei educatoare
O educatoare, care in urma cu doi ani fusese data afara dintr-o gradinita timisoreana pentru ca i-ar fi bruscat pe copii sau chiar i-ar fi pus sa se bata intre ei, s-a intors la munca in cadrul unitatii. Zeci de parinti s-au adunat ieri la gradinita, nemultumiti de hotararea Curtii de Apel Timisoara care a dispus reincadrarea femeii. Si una dintre colegele educatoarei care a provocat scandalul a amenintat ca isi va da demisia daca Felicia Indri se va intoarce. Felicia Indri a sustinut insa ca este nevinovata si ca niciodata nu a batut vreun copil.
Finantare - 213 milioane de dolari pentru autostrada Bechtel
Liderul deputatilor PNL, Eugen Nicolaescu, a anuntat ieri ca in Consiliul National de Conducere al Coalitiei a fost aprobata initiativa PNL de a fi alocate 213 milioane de dolari pentru continuarea lucrarilor la autostrada Bechtel, iar aceasta initiativa va fi propusa Guvernului. Intrebat de ce nu s-au acordat finantari pentru Tronsonul IV, despre care premierul Tariceanu a afirmat ca este prioritar, Nicolaescu a spus ca proiectul nu are studiul fezabilitatii necesar pentru a fi finalizat. (Carmen Vintila)
Afganistan - Ostatica italiana a fost eliberata
Ostatica italiana Clementina Cantoni a fost pusa in libertate ieri seara, dupa aproape 25 de zile de captivitate in Afganistan, transmite AFP, citand surse italiene si afgane. Deocamdata nu exista detalii legate de circumstantele eliberarii femeii. Se stie doar ca la demersuri au luat parte autoritatile italiene, cele afgane dar si lideri tribali din regiunea din care provine rapitorul. Acesta ceruse, in schimbul vietii italiencei, punerea in libertate a mamei lui, aflata in inchisoare. (Irina Cristea)
Loto - Report la Joker, castig la 5/40
Dupa marele premiu acordat duminica de Loteria Romana, la 6/49, aseara a venit randul reporturilor, la extragerea Joker, la primele doua categorii. Castigul care ramane in joc pentru saptamana viitoare este de 23 de miliarde de lei, dupa ce nici un jucator nu a ghicit varianta extrasa: 16 19 37 36 10 +4. La 5/40, numerele castigatoare au fost 15, 39, 29, 28, 25, 23 si au adus unui norocos aproape 1.4 miliarde de lei la prima categorie.