14:40 - FESTIVAL
TEATRU. A XVIII-a editie a Festivalului National de Comedie ce va dura 10 zile a inceput cu piesa "Scandal la opera". (D.M.)PITESTI. Genistii au stabilit ca la Grupul Scolar Dacia a fost o alarma falsa, dupa ce dimineata se anuntase telefonic o bomba.
14:45 - CALDURA
BUCURESTI. RADET a inceput sa efectueze probe tehnologice pentru incalzirea apartamentelor, a anuntat Primaria Capitalei. Distributia energiei termice va intra in regim permanent numai dupa ce temperatura va scadea sub 10 grade Celsius pe o perioada de trei zile consecutive.SEF DE COMISIE. Cristian Diaconescu a fost ales ieri presedintele Comisiei de aparare din Senat, in defavoarea lui Mihail Popescu. Desi la vot a fost iar balotaj, 19-19, Diaconescu a castigat, deoarece BPN al PSD a recomandat sustinerea lui. (Aniela Nine) COMISAR EUROPEAN - Candidat numit pana la 20 octombrie
Premierul Tariceanu a fost prezent ieri la Parlament pentru a discuta cu deputatii liberali despre bugetul pe anul viitor, care urmeaza sa intre in dezbaterea comisiilor de specialitate si apoi a plenului. Totodata, premierul a anuntat ca va face nominalizarea pentru functia de comisar european pana la 20 octombrie. "Voi avea grija sa am o opinie si din partea partenerilor de Coalitie, asa cum este firesc, dar, in final, decizia va fi a mea", a conchis Tariceanu. (Carmen Vintila) ACCIDENT - Militar in misiune ranit la fotbal
Un sergent-major din Detasamentul roman ROFND dislocat in Kosovo a fost ranit grav sambata, in zona fetei. Incidentul nu s-a petrecut in vreo zona de conflict, ci in timpul unui meci amical de fotbal. Militarul s-a agatat de una din portile de pe teren, care, nefiind ancorata bine, s-a prabusit peste el. Romanul a suferit o fractura de mandibula si a fost adus in tara. INTERNETICS - Festival de publicitate online
A sasea editie a Internetics, festivalul dedicat comunicarii pe piata virtuala din Romania, se va desfasura timp de doua zile la Howard Johnson Grand Plaza Hotel. Astazi, in prima zi a festivalului, vor avea loc seminarii si conferinte de interes pentru antreprenori, oameni de marketing, advertiseri, jurnalisti de specialitate. La ora 17:00, la Sala Platinum, va avea loc conferinta lui Daniel Schutzsmith, specialist in webdesign, format pe piata americana. (Eliza Dumitrescu) DNA - Sechestru pentru generalul Soare
Ex-generalul SRI Ovidiu Soare si partenerul sau de dosar la DNA, colonelul in rezerva Gheorghe Dumitrache, nu mai pot sa-si instraineze averea. Procurorii anticoruptie au pus ieri sechestru asigurator pe bunurile mobile si imobile ale inculpatilor. Cei doi sunt acuzati ca ar fi provocat un prejudiciu de 3,5 miliarde de lei vechi. Anchetatorii estimeaza ca 800 de milioane de lei ar fi intrat in buzunarele generalului Soare, restul de bani fiind luati de colonelul Dumitrache.
Obiectele artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice vor putea fi vandute doar de persoanele juridice autorizate in acest sens si numai in locuri autorizate. Asta au decis ieri deputatii care au adoptat pe articole o propunere legislativa de modificare a Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Astfel, persoanelor fizice li se va interzice confectionarea, detinerea si comercializarea obiectelor mentionate mai sus, iar persoanele juridice nu vor putea comercializa catre persoane fizice astfel de obiecte. (C.V.)
Citește pe Antena3.ro
Fratele lui Nicolae Ceausescu, Florea, poate cel mai apropiat sufleteste de cel ce avea sa devina presedinte al Romaniei, a incetat din viata. Corpul neinsufletit se afla depus la Capela Cimitirului Ghencea Civil, unde azi va avea loc inmormantarea, la ora 12:00. Florea, fost ziarist la cotidianul "Scanteia", organ al CC al Partidului Comunist Roman (PCR), va fi inmormantat langa fratele sau Nicolae. Lui Florea, care semana izbitor cu Nicolae, i se intampla deseori sa fie confundat cu seful statului. Dupa Revolutie s-a pensionat. (M.C.) DEVA - Sosea blocata de un sofer baut
Circulatia autovehiculelor pe drumul european 68, intre localitatile Lesnic si Deva, a fost blocata aproape noua ore, dupa ce un tir condus de un sofer aflat sub influenta alcoolului a derapat pe sosea. Peste 30 de autotiruri incarcate cu marfa au ramas blocate in zona. Accidentul s-a produs din cauza faptului ca soferul nu adaptase viteza la conditiile de drum. Camionul, care transporta carne, a putut fi scos de pe sosea abia ieri dimineata, dupa ce la fata locului au fost aduse un utilaj greu si o macara. (Rompres)
Rudele unui elev de 11 ani din Galati il acuza pe profesorul de sport al copilului ca l-ar fi batut pe micut chiar in timpul orei. Unchiul baiatului sustine ca acesta se imbrancea cu un coleg in timpul orei de educatie fizica, iar dupa ce i-a apostrofat verbal, profesorul de educatie fizica a luat bastonul gardianului care pazeste scoala si l-a lovit pe elev. In urma incidentului, copilul a fost internat la spital. Profesorul de educatie fizica, Dumitru Constantinescu, infirma acuzatiile, dar conducerea scolii a deschis o ancheta. (Daniel Mihalascu) TRIBUNALUL VRANCEA - Oprisan, confirmat la conducerea CJ
Tribunalul Vrancea a stabilit ieri ca hotararile adoptate de 22 de consilieri judeteni in sedinta extraordinara din 27 septembrie, cand s-a decis inlocuirea din functia de presedinte al Consiliului Judetean Vrancea a lui Marian Oprisan, sunt nelegale. Hotararea il confirma practic pe Oprisan la conducerea CJ. Instanta a respins si cererea consilierului judetean Eduard Lambrino de a fi recunoscut ca presedinte al Consiliului. Lambrino nu a comentat decizia Tribunalului. (Mediafax) CAMPANIE - A inceput vaccinarea antigripala
Campania de vaccinare antigripala pentru aceasta iarna a demarat ieri in Capitala, primii pacienti fiind copiii dintr-un centru de plasament. 400.000 de doze repartizate la nivel national pentru prima etapa a programului au fost deja distribuite, pentru imunizarea cu prioritate a celor mai vulnerabile grupe de a contacta boala. Transa a doua de vaccin gripal va fi distribuita in perioada 20-25 octombrie, urmand ca cea de-a treia transa sa fie distribuita in perioada 5-10 noiembrie. Prepararea vaccinului a fost intarziata cu aproape o luna din motive tehnice. (L.F.)
La nici doua luni de la eliberarea sa din arestul preventiv, Ovidiu Tender s-a oferit sa inlocuiasca, pe cheltuiala sa, reteaua de apa curenta din Penitenciarul Jilava. Propunerea a fost primita ieri de conducerea Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP). Tender a tinut sa precizeze ca gestul sau are conotatii strict umanitare si ca are la baza numarul mare de scrisori primite de la cei incarcerati la Jilava, care s-au plans ca apa din penitenciar nu poate fi folosita din cauza impuritatilor. Pana in acest moment, ANP nu si-a exprimat vreun punct de vedere cu privire la propunere. (M. Pasa)
VINE IARNA. Racirea vremii din ultimele zile a adus fulgi de nea in zonele inalte din tara. A nins in zone ca Iezer, Balea Lac, Ceahlau-Toaca, Varful Omu, Penteleu, Baisoara, Paltinis sau la Sinaia, la Cota 1.500, unde s-a asternut un strat subtire de zapada, de circa 4-5 cm. Ieri au cazut cativa fulgi si in bazinul Dornelor din nordul Moldovei, dar si in zona Predeal si la Poiana Brasov. |