x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iarna paralizează România: Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa și 20 de drumuri naționale închise, 29 de trenuri anulate, iar un autocar plin cu ucraineni s-a răsturnat

Iarna paralizează România: Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa și 20 de drumuri naționale închise, 29 de trenuri anulate, iar un autocar plin cu ucraineni s-a răsturnat

de Redacția Jurnalul    |    26 Noi 2023   •   09:10
Iarna paralizează România: Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa și 20 de drumuri naționale închise, 29 de trenuri anulate, iar un autocar plin cu ucraineni s-a răsturnat
Sursa foto: CNADNR

O porțiune a autostrăzii A2 București – Constanța a fost închisă în această dimineață din cauza viscolului puternic. Totodată, autorităţile au închis drumuri din Brăila, Buzău, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.Un autocar plin cu ucraineni și două camioane s-au răsturnat în Ialomița.

Sunt închise 20 de drumuri naționale din județele Brăila, Constanța, Buzău, Tulcea și Ialomița.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (08:00), sunt închise din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile 20 drumuri naționale:

A. Județul BRĂILA:

1. DN 21 între jud. Brăila și Ialomița

2. DN 2B între jud. Brăila și Buzău

3. DN 22 între Brăila și Râmnicu Sărat

4. DN 23 între jud. Brăila și Focșani

5. DN 2F Pod Brăila între Brăila și Tulcea

B. Județul BUZĂU:

1. DN 2 Buzău – limită Vrancea

2. DN 2B Buzău – Brăila

3. DN 2G Costești - limita județ Ialomița

4. DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila

C. Județul CONSTANȚA:

1. DN 2A Mihail Kogălniceanu – Hârșova

2. DN 22 Lumina - Mihai Viteazu

3. DN 22A Hârșova – limită județ Tulcea

4. DN 3 Murfatlar – Ostrov

5. DN 38 Topraisar – Vama Veche

D. Judeul Ialomița

1. DN 21 Iazu, unde un autocar cu 30 cetățeni ucraineni s-a răsturnat, fără a rezulta victime, iar alte 2 autocamioane s-au răsturnat, de asemenea fără victime

2. DN 21 Bărăganul – limită județ Brăila

E. Județul Tulcea

1. DN 22A între Tulcea și Hârșova

2. DN 22D între Mircea Vodă și Atmagea

3. DN 22 între Tulcea și Constanța

4. DN 22 între Tulcea și Brăila.

De asemenea, există 1 drum național cu restricție de tonaj peste 3,5 tone, respectiv: DN 73A între Râșnov și Predeal.

Totodată, toate porturile de la malul Mării Negre sunt închise, din cauza viscolului.  

Iar pe raza județelor Constanța și Tulcea, 29 trenuri sunt momentan suspendate.

Cod roșu de viscol și ninsoare în România

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări cod roșu de viscol și ninsoare valabile în această dimineață în sud-estul țării.  Meteorologii anunță viscol puternic cu rafale ale vântului de peste 95 - 100 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită și vizibilitate redusă spre zero.

Vreme rea este în județul Brăila în localitățile Ianca, Însurăței, Șuțești, Ulmu, Movila Miresii, Dudești, Măxineni, Victoria, Traian, Cireșu, Mircea Vodă, Bărăganul, Zăvoaia, Galbenu, Jirlău, Salcia Tudor, Ciocile, Bordei Verde, Roșiori, Surdila-Găiseanca, Vișani, Gradiștea, Râmnicelu, Gemenele, Surdila-Greci, Scorțaru Nou, Racoviță și Făurei, în județul Ialomiţa la Slobozia, Țăndărei, Amara, Grivița, Scânteia, Munteni-Buzău, Căzănești, Săveni, Ciochina, Reviga, Perieți, Mihail Kogălniceanu, Traian, Miloșești, Gheorghe Doja, Ograda, Gheorghe Lazăr, Cocora, Ciulnița, Sudiți, Andrășești, Bucu, Movila, Balaciu, Platonești, Cosâmbești, Valea Ciorii, Mărculești, Albești, Colelia, Sărățeni, Buești, în județul Buzău la Pogoanele, Săgeata, Padina, Rușețu, Balta Albă, Luciu, C.a. Rosetti, Scutelnici, Cilibia, Vâlcelele, Largu, Robeasca și județul Călăraşi la Dragalina, Dor Mărunt, Perișoru, Ștefan cel Mare și Dragoș Vodă.

Meteorologii avertizează că treptat precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare și că va fi viscol puternic.

Sunt vizate zona de litoral a județului Constanta în care se află localitățile Constanța, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albești, Pecineaga, Istria, Săcele, Costinești și Mangalia.

În județul Tulcea este cod roșu în Delta Dunării, la Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Ceamurlia de Jos, Nufăru, Beștepe, Crișan, C.A. Rosetti, Maliuc și Pardina, dar și pe litoral la
Jurilovca, Sulina, C.A. Rosetti și Sfântu Gheorghe.

Totodată, toate porturile de la malul Mării Negre sunt închise, din cauza viscolului.

În județele Constanța și Tulcea, 29 trenuri sunt momentan suspendate.

În Ialomița, pe DN 21 un autocar cu 30 cetățeni ucraineni s-a răsturnat, fără a rezulta victime. Alte două autocamioane s-au răsturnat, de asemenea fără victime, au precizat autoritățile.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că circulația rutieră este închisă pe A2 București – Constanța.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

trenuri

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trenurie anulate drumuri inchise