x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România va percepe toate taxele rutiere pentru traversarea podului Calafat-Vidin. Bulgaria rămâne cu taxele feroviare

România va percepe toate taxele rutiere pentru traversarea podului Calafat-Vidin. Bulgaria rămâne cu taxele feroviare

de Agerpres    |    16 Oct 2012   •   10:14
România va percepe toate taxele rutiere pentru traversarea podului Calafat-Vidin. Bulgaria rămâne cu taxele feroviare

Toate taxele rutiere pentru traversarea podului Calafat-Vidin vor fi percepute de către România, pentru Bulgaria rămânând doar taxele feroviare, afirmă ministrul bulgar al transporturilor Ivailo Moskovski, într-un interviu publicat de cotidianul sofiot 24 Ceasa.

Moskovski precizează că aşa prevede memorandumul semnat de cele două ţări înaintea începerii lucrărilor de construcţie. Ministrul crede că, cel mai probabil, partea bulgară a acceptat această condiţie nefavorabilă în schimbul acordului dat de România pentru a fi construit un pod între Calafat şi Vidin, întrucât Bucureştiul nu prea îşi dorea acest lucru.

Dacă totul merge bine, în următoarele zile vom putea să traversăm podul pe jos, mai afirmă Ivailo Moskovski în acelaşi interviu. Oficialul adaugă că este foarte fericit de finalizarea construcţiei pentru că, în urma cu câţiva ani, nici el nu credea că proiectul va fi terminat.

Săptămâna trecută, ministrul bulgar al transporturilor Ivailo Moskovski a declarat că ultimul segment al construcţiei podului Calafat-Vidin va fi instalat în câteva zile. Întrebat de Agerpres dacă ar fi posibil ca, la data de 1 ianuarie 2013, comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, să traverseze fluviul pe acest pod, aşa cum îşi dorise în această vară, Moskovski a declarat că, cel mai probabil, acest lucru va fi posibil chiar în următoarele câteva zile.

După instalarea ultimului segment, urmează lucrări de finalizare, a căror efectuare depinde de condiţiile meteorologice, a precizat Moskovski în cardul unei conferinţe de presă comune cu ministrul român al transporturilor şi infrastructurii, Ovidiu Silaghi, care a vizitat Sofia la 11 octombrie cu ocazia semnării unui memorandum pentru înfiinţarea unui comitet interinstituţional pentru dezvoltarea durabilă a transportului intern pe apă în sectorul româno-bulgar al Dunării.

Podul Calafat-Vidin, al doilea care leagă malurile bulgăresc şi românesc ale Dunării, va avea o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costul construcţiei, care până în anul 2011 era estimat la circa 225 de milioane de euro, se va ridica cel mai probabil la peste 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului.

În acest moment, între România şi Bulgaria există un singur pod peste Dunăre, între Giurgiu şi Ruse. În vara anului trecut, guvernul bulgar a redus taxa pentru autoturismele care traversează podul dinspre Ruse spre Giurgiu de la 6 euro la 2 euro. Taxa de pod din direcţia Giurgiu-Ruse, stabilită de România, nu a fost însă modificată, fiind menţinută la echivalentul a 6 euro.

×