x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România va pregăti paramedici ucraineni în cadrul programului de asistență NATO

România va pregăti paramedici ucraineni în cadrul programului de asistență NATO

24 Oct 2022   •   22:25
România va pregăti paramedici ucraineni în cadrul programului de asistență NATO

România și-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include și medicină tactică de intervenție în timp de război.

La solicitarea de asistență internațională a Ucrainei privind consolidarea rezilienței naționale în domeniul sănătății publice, Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Raspunsului la Dezastre NATO (EADRCC) împreună cu statul român au dezvoltat un proiect ce presupune pregătirea a 197 salvatori ucraineni din cadrul sistemului național pentru situații de urgență, anunță Executivul.

„Este o nouă contribuție importantă a României pentru sprijinirea Ucrainei în elementele cele mai importante și necesare în cadrul războiului neprovocat de agresiune purtat de Rusia pe teritoriul ucrainean. Susținerea României o acordăm în modul cel mai direct și oportun și vizează salvatorii de toate categoriile care trebuie să intervină atât la distanță, în spatele frontului, în regiunile lovite de la distanță de lovituri aeriene ruse cât și în linia întâi, acolo unde salvatorii se confruntă cu o gamă de răni și suferințe specifice perioadelor de război și confruntărilor directe cu arme convenționale de infanterie și artilerie. O dată în plus, România își respectă angajamentele și în cadrul Alianței”, afirmă premierul Nicolae Ciucă.

Conform Acordului semnat în data de 24 octombrie de reprezentanții DSU/MAI și EADRCC, se va asigura instruirea paramedicilor în cadrul cursurilor de bază și medicină tactică, precum și cele destinate pregătirii instructorilor de prim ajutor calificat.

Valoarea estimată a proiectului este de 450,000 euro, ce sunt asigurați prin fondul fiduciar NATO iar România va asigura, cu titlu gratuit, pregătirea în cadrul Centrelor SMURD de la Târgu Mureș și Oradea.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: romania paramedici ucraina