Potrivit Antena 3 CNN, specialiştii spun că preparatele de sărbători sunt printre cele mai aruncate alimente, chiar dacă ele pot fi reinventate cu succes sau ținute în congelator încă o săptămână. Statistic, fiecare român irosește cel puţin 129 kg de mâncare pe an.
Risipa alimentară devine mult mai evidentă de sărbători, când multe dintre preparate rămân nemâncate.
”Cam 4 sau 5 kg de mâncare le arunc”, mărturisește o femeie.
”La banii pe care îi dăm pe mâncare, nu mai aruncăm nimic. În anii trecuți mai aruncam, dar acum nu”, spune altcineva.
Mâncarea rămasă nu trebuie să sfârşească neapărat la gunoi, spun specialiştii.
”Putem păstra friptura, putem păstra drobul, chiar și în condiții de congelare o perioadă mai lungă de timp, până la chiar 30 de zile, dar le congelăm proaspete. Nu așteptăm să treacă acea săptămână și după aceea le congelam, pentru că pot avea un început de alterare. Ouăle fierte nu le putem păstra doar o săptămână, ci putem merge până la două săptămâni în condiții de refrigerare, fără a avea o problemă de siguranță alimentară”, spune Alexandru Cîrîc, director ICA.
”Dacă avem din friptura de ieri care ne-a rămas, o putem folosi a doua zi să facem o omletă, în care punem și carnea, putem să facem o salată de primăvară cu toate verdețurile, în care adăugăm un plus de proteină, acea carne rămasă sau de ce nu, o plăcintă din legumele ramase sau plăcinta ciobanului, care cuprinde și carne”, explică Elena Coșbuc, medic nutriționist.
Medicii nutritionişti atenţionează însă că nu este indicat ca produsele preparate de mai multe zile să fie consumate de cei mici.
”Anumite persoane care au intoleranță la histamină, cei mici care sunt din ce în ce mai mulți, nu e ok să le dăm mâncarea care a rămas de la masa de ieri, pentru că vor dezvolta anumite simptome digestive și nu știm de unde vin acestea. De aici vin, din alimentele care nu sunt proaspete”, mai precizează Elena Coșbuc, medic nutriționist.
Studiile arată că o familie cumpără de sărbători de trei ori mai multă mâncare decât este necesar.