Tinerii români care şi-au pierdut viaţa în atentatele teroriste de la Paris din seara de 13 noiembrie vor fi înmormântaţi marţi în capitala Franţei, slujba de prohod urmând să fie oficiată de către Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Iosif, a declarat, luni, la Zlatna, preotul Constantin Târziu, paroh la Biserica Ortodoxă Română din Paris.
Potrivit preotului Constantin Târziu, care participă în aceste zile la întrunirea românilor din diasporă întruniţi la Congresul Spiritualităţii Româneşti, desfăşurat la Alba Iulia şi Zlatna, va fi oficiată o slujbă de prohodire în Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail, catedrala mitropolitană a românilor din Paris. Slujba de prohodire va fi oficiată marţi, 1 Decembrie, de la orele 11,30, de către un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Iosif, a menţionat preotul Constantin Târziu.
'Sicriile celor doi vor fi aduse în catedrală şi se va oficia în acelaşi timp pentru cei doi slujba înmormântării. Este vorba de strănepotul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Ciprian Calciu, şi soţia sa, Lăcrămioara Pop, din Baia Mare', a afirmat preotul Târziu.
La slujbă vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai statului francez, cheltuielile de înmormântare fiind suportate integral de către autorităţile din această ţară, a precizat parohul Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail din Paris.
În atentatele din 13 noiembrie de la Paris şi-au pierdut viaţa şi doi români, soţ şi soţie, Ciprian Calciu, de 32 de ani, şi Lăcrămioara Pop, de 28 de ani. Invitaţi la o aniversare la un restaurant de pe bulevardul Voltaire, cei doi au fost mitraliaţi în timp ce se aflau pe terasa La Belle Equipe. În urma lor au rămas o fată, de 11 ani, din prima căsătorie a Lăcrămioarei, şi un băiat, de un an şi jumătate.