Autorităţile italiene au emis decrete de punere sub sechestru pentru circa 500 de vehicule, a căror valoare depăşeşte 4 milioane de euro, care ar fi utilizate de reţele infracţionale din Europa de Est şi nordul Africii şi care sunt înmatriculate pe numele Violetei Bonescu, o româncă de etnie romă, 35 de ani, care declarase venituri lunare sub 500 de euro. Potrivit anchetatorilor italieni, femeia are numeroase antecedente penale pentru fraude fiscale, fals şi uz de fals. Anchetatorii au stabilit că vehiculele, înmatriculate în Italia pe numele româncei, sunt date spre utilizare în mod fraudulos unor persoane din Europa de Est şi nordul Africii. Utilizatorii sunt membri ai reţelelor specializate în furturi, prostituţie şi trafic de persoane.
Violeta Bonescu face parte din clanul de romi Bonescu, din Bocsa, Caras-Severin, iar operatiunea descoperita de autoritatile italiene se desfasura in Genova, facand parte dintr-o uriasa si halucinanta afacere cu masini a interlopilor din Bocsa. Operatiunea se desfasura sub nasul autoritatilor romane cat si al celor italiene, cele 500 de autoturisme sechestrate reprezentand doar o mica parte din "averea" clanului de romi. Evident, femeia nu este singura participanta la operatiune, tot clanul Bonescu fiind implicat, ea fiind doar un paravan, un simplu nume, in cazul in care intervin autoritatile. Uluitoare este si lejeritatea cu care clanul de romi se afiseaza cu autoturismele, acestia avand fiecare cate o pagina de Facebook, in care posteaza zeci de fotografii cu masini extrem de valoroase, pentru care un om obisnuit ar trebui sa munceasca ani in sir pentru a-si putea permite una.
In lista de prieteni a femeii se regaseste tot clanul Bonescu, acestia postand imagini in care apar alaturi de masini extrem de scumpe, insotite de comentarii de lauda ale membrilor clanului, vecinilor, prietenilor, fata de reusitele lor extraordinare.
Operatiunea desfasurata de clanul de romi capata proportii si mai mari, daca ne raportam la anii trecuti. In 2012, prin luna august, s-au desfasurat in Bocsa cateva evenimente care au uimit la momentul respectiv prin luxul afisat de invitati si organizatori. Un exemplu ar fi nunta-monstru la care au participat peste 500 de invitati, unde au fost invitati toti "prietenii", inclusiv clanul Bonescu. Masinile cu care s-au afisat romii au lasat cu gura cascata localnicii si autoritatile, deopotriva.
Operatiunea din Genova, Italia, nu era singura de acest fel. Clanul de romi este raspandit peste tot continentul European. Asa cum arata profilele lor de Facebook, acestia locuiesc in Germania, Suedia, Spania, Franta, Italia, Belgia, Norvegia, dar si in Statele Unite ale Americii.
Romii se jenau intr-atat, incat faceau afaceri chiar prin intermediul platformei de socializare Facebook, Viorel Bonescu, alt membru al clanului, postand mesaje pe "peretele" unui apropiat al sau, interesandu-se de soarta unui automobil Porsche.
Ramane un mister de ce autoritatile au luat atat de tarziu o masura pentru anihilarea retelei, desi dovezile zac "la liber", disponibile oricui. Numele romilor sunt cele reale, fotografiile la fel de reale, iar comentariile sau discutiile pe care acestia le poarta in spatiul public sunt absolut uluitoare. La fel de incredibile sunt si declaratiile din videoclipul de mai jos, unde aflam de unde vine de fapt averea clanului.
Potrivit autoritatilor italiene, romii au folosit mașinile în furturi, prostituţie şi trafic de persoane.
Imaginile de mai sus au fost extrase din profilele de Facebook a urmatorilor membri ai clanului Bonescu:
Violeta Bonescu, Monica Bonescu - Petrica Cosmin Bonescu - Ionel Florin Bonescu - Sara Bonescu -
Bastiana Bonescu - Marius Bonescu - Bonescu Christian - Samuel Bonescu - Adrian Bonescu -
Manu Mondialu - Virgil Bonescu - David Bonescu -