x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-a dus şpaga pentru permis?

S-a dus şpaga pentru permis?

de Mara Raducanu    |    23 Oct 2009   •   00:00

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a lansat ieri programul-pilot de monitorizare video şi prin GPS a probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, aplicat pentru minimum trei luni în Bucureşti.



Scopul programului este îmbunătăţirea calităţii probei practice, reducerea posibilităţilor de fraudare a examenului şi asigurarea unei bune instruiri a candidaţilor. Sistemul este format dintr-o cameră video amplasată în interiorul maşinii, în spatele scaunelor din faţă, dintr-un dispozitiv amplasat pe bord ce înregistrează manevrele efectuate de şofer (în special de frânare sau semnalizare) şi dintr-un sistem GPS ce permite localizarea exactă a autovehiculului.

Imaginile surprinse vor fi stocate pentru redarea examenelor şi a situaţiilor de trafic, precum şi pentru a vedea ce s-a întâmplat în timpul instruirii prealabile, anume cât au durat orele de instruire, ce indicaţii au dat instructorii etc. Sistemul poate reda, totodată, data şi ora când s-a efectuat înregistrarea, iar imaginile surprinse de camere pot fi vizualizate numai cu ajutorul unui program special. Claritatea imaginii şi dispunerea camerei oferă posibilitatea observării evenimentelor atât în interiorul maşinii, cât şi în afara ei.

"Sperăm ca implementarea acestui program să ducă la rezolvarea unor controverse legate de corectitudinea examenului de conducerere, mă refer la proba practică. În ultima perioadă statisticile arată clar faptul că promovabilitatea candidaţilor este mică, deoarece pregătirea lor lasă de dorit. Momentan, patru autovehicule de la patru şcoli de şoferi dispun de acest sistem. Dacă proiectul va da roade, aceste practici se vor extinde la nivel naţional", a declarat ieri Dan Moşescu, şeful DRPCIV.

×
Subiecte în articol: observator