x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-a terminat! - Incepe scoala!

S-a terminat! - Incepe scoala!

de Eugenia Mihalcea    |    29 Noi 2005   •   00:00
S-a terminat! - Incepe scoala!

Elevii vor merge de azi la scoala. Dupa ce au obtinut o majorare de circa un milion de lei pentru anul 2006, liderii de sindicat au hotarat suspendarea grevei.

Elevii se intorc de azi la scoala. Liderii celor patru federatii sindicale au anuntat ieri incetarea grevei. Profesorii din cateva judete erau ieri pentru continuarea protestelor, dar majoritatea a decis.

Federatiile sindicale din Educatie au anuntat ieri, dupa o sedinta comuna, suspendarea grevei generale pe care cadrele didactice au declansat-o la 7 noiembrie, urmand sa semneze acordul cu Guvernul privind cresterea salariilor cu 11,83%. Asta inseamna de fapt o majorare reala - peste rata inflatiei - de numai 4%. Iar, in conditiile in care profesorii protestatari nu vor fi platiti pentru orele pierdute in cele trei saptamani de greva, majorarea salariala din anul 2006 va fi partial acoperita de banii economisiti de stat in aceasta perioada.

CALCULE. De exemplu, dupa cum a precizat o invatatoare, pentru Jurnalul National, la un salariu net de 5.270.000 lei vechi, statul a facut o economie de 4.072.000 de lei. "Marirea ar insemna cam 450.000 lei/luna, de unde rezulta ca din cei 4.072.000 de lei sunt platita timp de noua luni", a adaugat invatatoarea.

ODIHNA. Ministerul Educatiei (MEdC) a gasit o cale sa scape si de responsabilitatea platii profesorilor grevisti. Ministerul a lasat la latidudinea comisiilor paritare din scoli si din inspectoratele scolare decizia privind modalitatea de plata a programelor de recuperare a orelor pierdute in timpul celor peste trei saptamani de greva generala a sindicatelor din invatamant. Mircea Muresan, purtatorul de cuvant al MEdC, a declarat ca, dupa reluarea cursurilor, principala prioritate a ministerului va fi recuperarea materiei pierdute in saptamanile de greva, dar si monitorizarea programelor de recuperare, tinand cont de respectarea vacantei si a timpului de odihna al elevilor.

Cu toate ca liderii sindicali au declarat ca orele vor fi platite, decizia nu le apartine, iar acordul incheiat cu Guvernul nu prevede plata profesorilor care nu s-au prezentat la catedra in aceste trei saptamani.

MAJORARILE. Potrivit propunerii Executivului, salariile personalului didactic sau nedidactic ar urma sa fie majorate cu aproape 12% (cu 5,5% la 1 ianuarie 2006, fata de nivelul din decembrie 2005, si cu 6% de la 1 septembrie 2006, fata de august 2006). In urma acestor majorari succesive, salariul mediu al cadrelor didactice ar urma sa creasca cu peste 1.250.000 lei vechi, reprezentand in termeni reali - suplimentar fata de nivelul estimat al inflatiei - o crestere nominala de 4,51%.

Majorarea salariala va fi valabila atat pentru personalul didactic, cat si pentru personalul didactic auxiliar. Cresterile salariale ar urma sa fie operate diferentiat, cu prioritate pentru categoriile de cadre didactice cu vechime de pana la zece ani, acestea urmand sa fie stabilite de comun acord in cadrul discutiilor dintre Ministerul Educatiei si reprezentantii federatiilor sindicale.

MESAJ. Profesorii din Valcea au vrut sa le transmita ceva guvernantilor

MULTUMIRILE. Liderii federatiilor sindicale au precizat ieri ca decizia de incetare a grevei este o evaluare a majoritatii membrilor de sindicat, dar ca orice protest poate fi reluat. "Este o etapa dintr-un razboi", a declarat Catalin Croitoru, presedintele Federatiei Educatiei Nationale. Presedintii celor patru federatii sindicale nu au uitat sa-i multumeasca presedintelui Traian Basescu pentru prezenta la negocierile de duminica si pentru rolul sau de mediator. Asta, in conditiile in care sambata, cu o zi inainte, la intalnirea cu premierul Calin Popescu Tariceanu, profesorii obtinusera deja 11,5% majorare salariala pentru 2006.

TRIBUNALUL. Decizia de suspendare a grevei generale a fost facuta publica la cateva ore dupa ce Curtea Constitutionala a respins, cu unanimitate de voturi, exceptiile ridicate de sindicatele din Educatie cu privire la neconstitutionalitatea unor articole din Legea conflictelor de munca. Chiar daca Mircea Muresan a precizat ca procesul nu va mai avea loc, dosarul de la Tribunalul Bucuresti va fi judecat, intrucat este pusa in discutie legalitatea actiunii sindicale, si nu suspendarea ei.

Inainte de anuntul sindicatelor, peste 74% din membrii Sindicatului Liber si Independent "Bucovina" al cadrelor didactice din zona Radauti s-au pronuntat ieri pentru suspendarea grevei si pentru reinceperea cursurilor de azi. Si in alte judete profesorii erau decisi sa revina la catedra.

ACORDUL. Prin noul proiect de acord Guvernul se angajeaza, totodata, ca proiectele de modernizare din invatamant care vor fi incepute in 2006 sa fie finantate integral si in 2007 - fara a afecta alocarile bugetare pentru anul respectiv, chiar daca acestea nu vor fi finalizate pana la sfarsitul anului viitor.

DOCUMENT

REVOLTA DASCALEASCA LA VALCEA
PROTESTE. Profesorii din Valcea nu au renuntat nici ieri la greva
Sute de cadre didactice din Ramnicu Valcea, Dragasani si Calimanesti au protestat ieri in fata Prefecturii pentru salarii mai mari. Profesorii l-au huiduit pe liderul sindical si i-au cerut demisia.
Revoltati si indignati, profesorii au solicitat 18% majorare la salariu. Dascalii au profitat de ocazie pentru a-l huidui pe Lucian Marinescu, liderul FSLI, filiala Valcea, cerandu-i demisia. Timp de o ora, profesorii au scandat "Jos Guvernul!" si s-au aratat nemultumiti de reactia autoritatilor locale vizavi de manifestare. Sindicalistii valceni au facut si haz de necaz, expunand pancarte demonstrative cu mesaje haioase gen: "Ne aruncati un os. Ne mintiti frumos!". Profesorii au intins pe scarile institutiei cartoane pe care au scris: "Recunosc: sunt un bou. Am votat ca berbecu’. Si traiesc ca un caine". Proasta salarizare din invatamant i-a determinat pe unii dascali sa se reprofileze. (Alexandra Chivu)

1,5 MILIOANE IN PLUS PE LUNA
Premierul Calin Popescu Tariceanu a tinut neaparat sa faca o declaratie, ieri inainte de decolarea avionului din Spania. El a apreciat pozitiv felul in care federatiile din invatamant au hotarat sa reia procesul educational si a subliniat ca este un rezultat al negocierilor repetate prin care autoritatile si Guvernul au aratat disponibilitate pentru dialog. Tariceanu s-a referit la doua puncte importante ca rezultat al acestor negocieri: o majorare substantiala de 1,1 miliarde de lei a bugetului, care va spori calitatea invatamantului universitar si preuniversitar. A doua realizare se refera la cresterea salariala indeosebi la cei din invatamantul preuniversitar, la debutanti, care vor beneficia de o crestere de 1,5 milioane de lei vechi lunar. Aceasta crestere va fi de 11,5% in medie. Premierul, care s-a intors aseara in tara, a subliniat ca este un raspuns responsabil al Guvernului pentru iesirea din criza. (Dan Constantin)

CRITICA
Ministrul Mihail Hardau a fost criticat ieri de conducerea PD, pentru prestatia din timpul grevei. Emil Boc i-a reprosat, spun surse din PD, ca nu trebuia sa apara la televizor nepregatit, in timp ce ministrul s-a vaicarit ca i s-a luat "tot puful". Nici vicepremierul Pogea nu a scapat de criticile unor colegi, suparati ca acesta ar fi incasat minusurile negocierilor fara sa arate ca a negociat in baza unui mandat fix dat de Tariceanu si Vladescu si sa arunce daunele de imagine in curtea PNL. (Oana Stancu)
×
Subiecte în articol: observator profesorii