x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-au propus sefii PNA

S-au propus sefii PNA

de Miruna Pasa Petru    |    21 Sep 2005   •   00:00

Monica Macovei a transmis ieri, catre CSM, propunerile pentru functiile de conducere vacante din PNA. Cele cinci nominalizari vor fi discutate astazi la CSM, apoi vor ajunge pe masa presedintelui.

SELECTIE. Pentru functiile de adjuncti ai procurorului general anticoruptie au fost propusi Ioan Mircea Zarie, deja delegat in aceasta functie, si Carmen Argentina Galca. Zarie a fost procuror general adjunct la Parchetul instantei supreme in perioada septembrie 1998-februarie 2001, iar apoi procuror inspector in cadrul aceleiasi institutii. Galca este procuror in cadrul Sectiei judiciare a PNA Iasi.

Pentru functiile de sef de sectie au fost alesi Irinel Paun, Doru Florin Tulus si Romeo Balan. Irinel Paun, propus pentru sefia Sectiei de Combatere a Coruptiei, este procuror la Parchetul General. Doru Tulus, ales pentru conducerea Sectiei de Combatere a Infractiunilor Conexe celor de Coruptie, este procuror la Directia de Combatere a Crimei Organizate din Cluj. Romeo Balan, nominalizat pentru functia de sef al Sectiei Militare din PNA, este prim-procuror la Parchetul Militar Timisoara.

Acestia au fost selectati, din 15 candidati, de o comisie formata din ministrul Justitiei, noul sef al PNA si un psiholog. Posturile ramasesera vacante dupa revocari, pensionari si demisii. (Miruna Pasa)

×
Subiecte în articol: observator