Să ne jucăm!

de Roxana Jianu | 12 Ian 2013 • 00:33

Jucării, jocuri vechi ale copilăriei, colecţii ce datează de peste un secol, toate se reunesc în cadrul celei de-a şasea expoziţii a Muzeului Copilăriei, “De-a Facerea Lumii. Jocuri şi jucării”.

“De-a ce vreţi să ne jucăm astăzi?”; “De-a v-aţi ascunselea”, a venit răspunsul. “Eu ziceam că-s directorul muzeului şi vă vorbesc...”. Propunerea a venit chiar de la directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNţR) din Bucureşti, Virgil Niţulescu, la deschiderea expoziţiei “De-a Facerea Lumii. Jocuri şi jucării”, în Sala Irina Nicolau a MNŢR la vernisajul celei de-a şasea expoziţii a Muzeului virtual al Copilăriei. Părinţii şi copiii deopotrivă sunt invitaţi, până la 30 ianuarie 2013, să îşi amintească, să se joace şi să se bucure împreună de jocurile copilăriei, de o selecţie de miniaturi ceramice din colecţiile Muzeului Ţăranului, vechi de peste un secol dar şi de jucării ce aparţin unor colecţii particulare sau donate de colecţionari.

“Ca o impresie personală, din toată seria de expoziţii ale Muzeului Copilăriei, aceasta este cea mai plăcută ochiului copilului. Ce-şi poate dori el mai mult decât o jucărie? <> este o expoziţie la care s-a lucrat cu atenţie. Nu este suficient să pui nişte obiecte undeva, trebuie să găseşti un context, să denoţi o profundă cunoaştere a minţii copilului. Expoziţia reuşeşte să îmbine obiectul de patrimoniu cu obiectul care va fi de patrimoniu”, a adăugat directorul MNŢR, Virgil Niţulescu. La expoziţie au lucrat şi mame cu copii.

Într-un colţ al Sălii Irina Nicolau, trei păpuşi îşi aşteaptă vizitatorii curioşi. Păpuşa Gabriela, cumpărată în anul 1941 la Sibiu, în timpul refugiului, e o păpuşă nemţească, primită în trecut de o fetiţă la vârsta de patru ani. Gabriela are o cicatrice pe piciorul drept deoarece, într-o zi în care se spălau rufe în curte, a fost dusă de fetiţă într-un cazan cu bucăţi de jar. Păpuşa Ana a ajuns în braţele unei fetiţe nou născute, Laura, care era mai mică în dimensiuni decât ea. Când a crescut, fetiţa a numit-o Ana, aşa cum îşi dorea tatăl să-şi numească fiica, dacă nu s-ar fi opus mama. Cu Ana s-a jucat fetiţa până la terminarea liceului, iar după 40 de ani, păpuşa Ana a ajuns la MNŢR în rochiţa cu care a fost cumpărată. În dreptul celei de-a treia păpuşi este afişată “Povestea spusă de păpuşa mea şi scrisă de mine. Nu-i aşa că nu-ţi mai aminteşti de unde am apărut? Amândouă am învăţat să vorbim, eu eram Păpu-tii, tu erai Dani. Mai târziu, a trebuit să te ajut la lecţii. Când te întorceai de la şcoală, mă aşezai în fotoliu ca într-o bancă şi îmi predai lecţia. Nu-ţi aminteşti, când toată lumea făcea curat de Paşte, ai strâns toate jucăriile într-un sac şi le-ai dus în pod? Aşteptam când dezlegai cu greu nodul sacului să mă iei, să mă speli, să mă piepteni şi să mă trimiţi să zâmbesc frumos în expoziţie. Poate că pentru mine acesta este un nou început, o nouă viaţă”.