x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sălaj / 1200 de firme au pus lacăt la poartă

Sălaj / 1200 de firme au pus lacăt la poartă

30 Iul 2009   •   00:00

Peste 1.200 de firme din judeţul Sălaj şi-au suspendat activitatea, s-au dizolvat sau au fost radiate voluntar în prima jumătate a acestui an. Conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în perioda 1 ianuarie - 30 iunie 2009, un număr de 849 de firme din judeţ şi-au suspendat activitatea, comparativ cu numai 35 în aceeaşi perioadă a anului trecut.



În primul semestru al anului în curs au avut loc 95 de dizolvări voluntare şi 295 radieri voluntare, citează Agerpres. În prezent, în Sălaj există 11.145 comercianţi activi, din care 4.651 persoane fizice autorizate şi 6.494 persoane juridice.

Cauzele pentru care mai mult de 1.200 de firme şi-au întrerupt activitatea sunt impozitul forfetar, dar şi de blocajele financiare în care au intrat multe companii altfel solvabile, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Sălaj, Vasile Pădureanu. "Este pe de o parte vina impozitului forfetar, dar mai ales a blocajelor financiare care au dus firme solvabile la limita sustenabilităţii. În mod cert, mai este şi o problemă de management al companiilor, pentru că este foarte greu şi pentru cei profesionişti", afirmă Pădureanu.

Pe de altă parte, preşedintele CCI Sălaj subliniază că vor rămâne pe piaţă doar operatorii economici "sănătoşi", dispărând mulţi dintre cei ce practică munca "la negru". "În opinia mea, apogeul crizei va fi abia la toamnă, atunci când este posibilă fie creşterea TVA, fie o accizare mai mare", a conchis Pădureanu.

×
Subiecte în articol: observator