Lucrătorii Băncii Comerciale Române (BCR) vor intra, de miercuri, în grevă generală, acţiune determinată în principal de revendicări de natură salarială, informează Mediafax.
"Decizia Federaţiei Sindicatelor Independente (FSI) din BCR survine în contextul în care contractul colectiv de muncă a expirat la sfârşitul anului trecut în pofida eforturilor depuse de managementul BCR pe parcursul negocierilor de a găsi o soluţie convenabilă pentru ambele părţi în contextul economic dificil din România. Reprezentanţii FSI au întrerupt negocierile imediat după etapa concilierii, refuzând astfel dialogul", se arată într-un comunicat al BCR. Potrivit managementului BCR, ofertele au reprezentat un angajament pe care banca şi-l poate permite în condiţiile economice actuale şi au fost făcute alături de angajamentul de a păstra numărul de angajaţi la nivelul de aproximativ 8.700. "Suntem cu adevărat surprinşi de abordarea Sindicatului, cu atât mai mult cu cât pe perioada celor aproape două luni când ambele echipe au fost implicate în procesul de negociere, managementul a formulat nu mai puţin de 6 oferte succesive menite să ofere angajaţilor BCR un pachet salarial adecvat şi să încheie negocierile", a declarat managementul BCR, citat în comunicat. Conducerea executivă a BCR a făcut cea de a şasea ofertă în timpul întâlnirii de conciliere desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa conciliatorului legal desemnat, ofertă care a fost respinsă de reprezentanţii sindicali fără a oferi vreo explicaţie sau motivele concrete asupra neacceptării acesteia, se mai spune în comunicat.
Citește pe Antena3.ro