x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Salariile realizatorilor emisiunii "Dănutz SRL" au fost reduse, în urma rănirii lui Romeo Dediu

Salariile realizatorilor emisiunii "Dănutz SRL" au fost reduse, în urma rănirii lui Romeo Dediu

08 Feb 2010   •   00:00

Societatea Mondofilm SRL a sancţionat - prin diminuarea salariului pe o perioadă de trei luni - echipa de realizatori a emisiunii "Dănutz SRL" în care Romeo Dediu, chitaristul trupei Holograf, a fost rănit cu o sabie, în direct, în timpul unui moment de cascadorii.

"Societatea Mondofilm SRL, producător al emisiunii "Dănutz SRL", a analizat cu toată seriozitatea incidentul ce a avut loc în emisiunea «Dănutz SRL» din 31 ianuarie 2010 şi care s-a soldat cu accidentarea uşoară a domnului Romeo Dediu. În cadrul emisiunii din data de 7 februarie, producătorii şi-au exprimat regretul profund pentru cele întâmplate şi doresc pe această cale să-şi ceară scuze în mod oficial domnului Romeo Dediu", se arată într-un comunicat, semnat de Dumitru Moroşanu, directorul general al societăţii de producţie.

În comunicat se precizează că Mondofilm şi-a prezentat în mod oficial punctul de vedere şi a prezentat scuze Televiziunii Române pentru "postura neplăcută în care a fost pusă".

"Producătorii emisiunii «Dănutz SRL" asigură telespectatorii că niciodată nu a stat în intenţia lor să provoace un asemenea incident şi că este, de fapt, o întâmplare nefericită. Reiterând scuzele, producătorii îşi asumă întreaga răspundere asupra incidentului", se mai spune în comunicat.

Totodată, se precizează că societatea Mondofilm SRL a decis sancţionarea întregii echipe de realizatori, condusă de Nicoleta Ilie, cu diminuarea salariului pe o perioadă de trei luni.

Romeo Dediu, chitaristul trupei Holograf, a participat, duminică, 31 ianuarie, la emisiunea "Dănutz SRL", prezentată la TVR 1 de Dan Bittman, în cadrul căreia a fost rănit cu o sabie, în direct, în timpul unui moment de cascadorii. Dediu a fost provocat de Bittman să ia parte la o cascadorie, astfel că muzicianul s-a aşezat pe jos, cu un fruct pe cap. Sabia, nu şi-a atins ţinta, rănindu-l pe muzician în creştetul capului.

×
Subiecte în articol: mass-media