x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Salubrizarea Capitalei, la mâna lui Emil Boc

Salubrizarea Capitalei, la mâna lui Emil Boc

de Monica Andrei Capatos    |    10 Mar 2010   •   00:00
Salubrizarea Capitalei, la mâna lui Emil Boc
Sursa foto: Jurnalul Foto/

Subiectele de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Capitalei au ajuns să fie discutate cu premierul Emil Boc. Nu ne mai miră nimic, având în vedere că unele proiecte se referă la salubrizarea Bucureştiului, o afacere profitabilă a unor firme ce sunt agreate de PD-L.



Conform unor surse, primarul Sectorului 3, Liviu Negoiţă, s-a întâlnit cu Emil Boc pentru a-l convinge să dea o ordonanţă guvernamentală prin care firmele de salubrizare să treacă în administrarea primăriilor de sector. În prezent, acestea sunt la Primăria Capitalei, edilul Sorin Oprescu vrând să organizeze o nouă licitaţie pentru serviciul public. Sunt mulţi bani în joc, iar cei de la PD-L nu vor să piardă din mână afacerea.

Drept dovadă, ieri, pedeliştii din Consiliul General n-au aprobat cele două proiecte ce se referă la regulamentul de funcţionare a serviciilor publice de salubrizare şi a normelor de igienă ale oraşului. "Este pentru a cincea oară când aceste proiecte sunt respinse.

Pentru mine este clar acum că este vorba de culoare politică. Microbii şi mizeria din Bucureşti nu au culoare politică. O să le pun în continuare pe ordinea de zi şi, dacă nu vor fi aprobate, voi face un referendum pentru ca bucureştenii să spună dacă sunt mulţumiţi de modul cum se face curăţenie", ne-a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Nici reabilitarea fântânilor de pe Bulevardul Unirii şi din Parcul Tine-retului n-au fost avizate, suma pusă în joc fiind de 14 milioane de euro.
Amenajarea circuitului turistic pe lacurile Floreasca şi Tei a fost tratată la fel, fiind vorba în acest caz de 22 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: observator