x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Salvamontişii au recuperat patru cadavre din zona unde s-a prăbuşit elicopterul israelian

Salvamontişii au recuperat patru cadavre din zona unde s-a prăbuşit elicopterul israelian

26 Iul 2010   •   00:00

Şeful Serviciului Salvamont Bran, Fănică Boboc, a declarat, luni seară, că, la ora transmiterii acestei ştiri, echipele de salvamontişti au găsit patru cadavre de la locul unde s-a prăbuşit elicopterul israelian, aparatul de zbor luând foc.

La ora transmiterii acestei ştiri echipele de salvamontişti continuau cercetările la faţa locului.

Jandarmii montani din Braşov şi Dâmboviţa au început, luni seară, căutările elicopterului prăbuşit în zona Fundata - Zărneşti, la cinci kilometri vest de Babele, pe teritoriul judeţului Braşov.

×
Subiecte în articol: observator