x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şapte persoane din Mureş, între care trei copii, infectate cu virusul AH1N1

Şapte persoane din Mureş, între care trei copii, infectate cu virusul AH1N1

30 Iul 2009   •   00:00

Şapte persoane, între care trei copii, din judeţul Mureş, sunt infectate cu virusul AH1N1, cazurile fiind confirmate de Institutul Naţional Cantacuzino, iar bolnavii aflându-se internaţi la Clinica de Boli Infecţioase din Târgu Mureş.

"Avem confirmarea de infectare cu virusul AH1N1 pentru şapte persoane. Se fac anchetele epidemiologice pentru cele două focare", a declarat, astăzi, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mureş, Florin Buicu.

Potrivit unui comunicat de presă al DSP Mureş, Institutul Naţional Cantacuzino a confirmat, în zilele de 27 şi 29 iulie, şapte cazuri de infectare cu virusul AH1N1 din judeţului Mureş, cazurile provenind din două focare.

Primul focar cu cinci cazuri, dintre care doi adulţi şi trei copii, s-a înregistrat în rândul persoanelor care au participat la o excursie în Elveţia, la Geneva, în perioada 15-24 iulie.

Al doilea focar a apărut la un şofer de cursă lungă care a fost plecat în Anglia, cu un coleg, în perioada 17-24 iulie. În urma analizelor a fost confirmată existenţa virusului şi la colegul şoferului.

"Starea pacienţilor este bună, toţi sunt internaţi la Clinica de Boli Infecţioase nr. I Târgu Mureş, aflându-se sub tratament cu medicamente antivirale specifice. Au fost identificaţi contacţii cazurilor şi sunt supravegheaţi epidemiologic", se precizează în comunicat.

Institutul National Cantacuzino a confirmat, în perioada 20 - 26 iulie, 46 de situaţii noi de îmbolnăviri cu virusul gripal AH1N1, astfel că numărul total de cazuri de infecţie înregistrat în România, în două luni de la confirmarea maladiei, era de 107.

Mediafax
×
Subiecte în articol: observator