x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şapte primari şi viceprimari, în stare de incompatibilitate. Citeşte comunicatul ANI

Şapte primari şi viceprimari, în stare de incompatibilitate. Citeşte comunicatul ANI

23 Sep 2013   •   11:59
Şapte primari şi viceprimari, în stare de incompatibilitate. Citeşte comunicatul ANI

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că şapte primari şi viceprimari din Bihor, Argeş, Alba, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Vâlcea şi Constanţa au fost în incompatibilitate, întrucât au reprezentat primăriile în societăţi comerciale de interes local sau au fost administratori de firme.

Potrivit ANI, Ovidiu Teodor Creţu - primar al municipiului Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, Constantin Cornel Ionică - viceprimar al municipiului Piteşti, judeţul Argeş, Ioan Fofiu - viceprimar al comunei Lazuri de Beiuş, judeţul Bihor, Vasile Marin Jurj - primar al comunei Arieşeni, judeţul Alba, Costinel Ciubotariu - primar al comunei Suliţa, judeţul Botoşani, Vasile Pîrvu Boeangiu - primar al comunei Alunu, judeţul Vâlcea şi Lucian Chitic - primar al comunei Tortoman, judeţul Constanţa au fost în incompatibilitate întrucât au exercitat simultan mai multe funcţii şi calităţi.

Primarul municipiului Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Teodor Creţu, s-a aflat în incompatibilitate, potrivit ANI, în perioada 1 octombrie 2012 - 21 ianuarie 2013, întrucât a fost şi reprezentant asociat persoană juridică în cadrul SC Business Park Bistriţa Sud SRL.

Viceprimarul Constantin Cornel Ionică a reprezentat municipiului Piteşti în Adunarea Generale a Acţionarilor SC Apă-Canal 2000 SA, în perioada 26 noiembrie 2009 - 30 august 2012. Acesta nu a respectat dispoziţiile articolului 87, alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003, potrivit cărora funcţia de viceprimar este incompatibilă cu cea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local, arată, luni, ANI într-un comunicat de presă.

Viceprimarul Ioan Fofiu a fost în incompatibilitate în perioada 31 iulie 2009 - 20 iunie 2012, întrucât a fost şi administrator al SC Hinch Risa Com SRL. Acesta a încălcat dispoziţiile Legii 161/2003, potrivit cărora funcţia de viceprimar este incompatibilă cu cea de administrator la societăţile comerciale.

În cazul primarului Vasile Marin Jurj, ANI a constatat că a fost în incompatibilitate începând din 13 august 2010, întrucât a avut şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică din partea Consiliului Local Arieşeni în cadrul SC Salubritatea Apuseni SRL, a mai arătat ANI.

Primarul Costinel Ciubotariu a fost în incompatibilitate în perioada 30 iulie 2009 - 16 noiembrie 2009, acesta având simultan şi calitatea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Suliţa în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la SC Nova Apaserv SA Botoşani.

Potrivit ANI, Jurj, Creţu şi Ciubotariu nu au respectat dispoziţiile articolului 87, alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.

De asemenea, ANI a mai constatat că primarul Vasile Pîrvu Boeangiu este în incompatibilitate începând din 4 iunie 2008, întrucât "desfăşoară activităţi remunerate în cadrul Cabinetului Medical Dr. Boeangiu Vasile-Pîrvu". Potrivit dispoziţiilor articolului 87, alineatul 1, litera k) din Legea 161/2003, funcţia de primar este incompatibilă cu orice alte activităţi remunerate.

În cazul primarului Lucian Chitic, ANI a constatat că în perioada 15 iunie 2008 - 17 mai 2010 a avut simultan şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Chitic Lucian P.F, încălcând dispoziţiile articolului 87, alineatul 1, litera g) din Legea 161/2003.

ANI a precizat că cei şapte primari şi viceprimari au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare.

"Cu excepţia lui Fofiu Ioan, toate persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", potrivit ANI.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, potrivit prevederilor legale.

×