Chiar daca din popor se stie ca vremea de Florii prevesteste vremea de Paste, meteorologii spun ca "nu exista stiintific o regula", insa vremea de Florii va fi calda, cu temperaturi de pana la 20 de grade Celsius. "Doar in vestul, centrul si nordul tarii vremea va fi mai instabila, cu averse trecatoare", a declarat, pentru Realitatea TV, meteorologul Dumitru Balta.
In Romania vremea va fi destul de buna in preajma sarbatorilor pascale. "Aproape in toata Saptamana Patimilor va fi vreme buna. O vreme placuta, predominant frumoasa, exceptand zonele joase. Numai in zonele montane va fi ceata si se va inregistra o usoara instanbilitate, mai ales dupa-amiaza", a declarat Dumitru Balta.
Potrivit acestuia, luna aprilie este recunoscuta ca fiind capricioasa. Insa, anul acesta aprilie pare sa fie mai blanda. "In luna aprilie, de obicei, instabilitatea se inregistreaza in zona de vest si de centru a tarii. Luna aprilie este capricioasa, dar de aceasta data se pare ca va fi mai blanda. Instabilitatea va fi undeva la sud de Dunare", a mai spus meteorologul Dumitru Balta, care a precizat ca temperaturile cele mai ridicate se vor inregistra in partea de Sud-Vest a tarii.