x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şase români au furat bani de pe cardul soţului preşedintelui Irlandei

Şase români au furat bani de pe cardul soţului preşedintelui Irlandei

11 Feb 2011   •   13:09
Şase români au furat bani de pe cardul soţului preşedintelui Irlandei

151360-martin.jpgŞase români, membri ai unei grupări specializate în skimming, au fost condamnaţi la închisoare de o instanţă din Dublin, după ce au clonat mai multe carduri, printre care cel al soţului preşedintelui Irlandei, Martin McAleese, scrie independent.ie.

George Cioară (27 de ani), Vasile Martin (36 de ani), Bogdan Scântei (27 de ani), Vlad Condriuc (25 de ani), Adrian Moroşan (19 ani) şi Costel Asimioanei (28 de ani) au fost condamnaţi la între 16 luni şi zece ani de închisoare. Un alt bărbat este încă judecat, în vreme ce alt român este căutat de autorităţi.

O parte din membrii grupării au clonat cardul lui Martin McAleese, soţul preşedintelui Irlandei, Mary McAleese. Ei au extras, din contul acestuia, 5.000 de euro.

Poliţiştii irlandezi au găsit, în urma percheziţiilor la locuinţele infractorilor, dispozitive pentru clonare de carduri, poze cu persoane care îşi introduceau codurile PIN la bancomate şi un laptop cu 1.900 de numere de carduri.

Românii instalau dispozitive de skimming pe bancomate, precum şi camere de supraveghere ce înregistrau codurile PIN ale clienţilor băncilor. După ce scoteau banii din conturi, românii demontau echipamentele de supraveghere de pe ATM-uri.

Membrii grupării şi-au desfăşurat activitatea în Dublin de la începutul anului 2010.

×