Primele vaccinuri sunt administrate copiilor încă din primele ore de viaţă. În maternitate primesc vaccinul împotriva hepatitei B, iar vacinul BCG urmează în zilele 2-4 de viaţă şi protejează împotriva tuberculozei.
Imunizările continuă şi în primul an de viaţă. Între 2 şi 4 luni, copiii primesc vaccinul hexavalent, care oferă protecţie împotriva mai multor boli, difterie, tetanos, tuse compulsivă, poliomelită şi hepatita B, dar şi vaccinul pneumococic.
La 11 luni sunt programate dozele de rapel.
În jurul vârstei de un an este administrat vaccinul ROR, care protejează împotriva rujeolei, rubeolei şi oreonului, iar vaccinarea continuă şi în copilăria mare.
Practic, la 5 ani sunt făcute rapeluri pentru menţinerea sănătăţii, la fel şi la 14 ani, în acest caz împotriva difteriei şi tetanosului.
Pe lângă schema de bază, Ministerul Sănătăţii recomandă administrarea şi a altor vaccinuri care sunt gratuite pentru copii, vorbim despre vaccinul antigripal dar şi vaccinult anti-HPV, care poate fi administrat atât la fete, cât şi la băieţi în anumite categorii de vârstă.


