x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-a schimbat cartea de identitate a vehiculului. Cum arată noul document

S-a schimbat cartea de identitate a vehiculului. Cum arată noul document

de Redacția Jurnalul    |    04 Sep 2024   •   13:00

​​​​​​​”Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format, adaptat prevederilor legislative actuale”, au anunțat reprezentanții Registrului Auto Român, care spun însă că documentele vechi nu trebuie schimbate acum.

”Nu trebuie să mergeți să scotociți printre actele mașinii și nici să vă întrebați ce aveți de făcut în această situație, deoarece modificarea formei CIV nu vine cu nicio obligație pentru posesorii de vehicule. În noul format, documentul păstrează aceleași categorii de informații despre vehicul, dar dispar câmpurile destinate completării datelor despre proprietar și numărul de înmatriculare.

Noul model de CIV a început deja să fie eliberat în reprezentanțele RAR, dar documentul în forma anterioară va rămâne în continuare perfect valabil și va putea fi schimbat, la cerere, în cazul pierderii sau deteriorării de exemplu, scrie www.antena3.ro

O informare cu privire la noul format al documentului a fost transmisă și către stațiile ITP autorizate, iar schimbarea a fost necesară pentru a ne adapta cerințelor prevăzute în OG 78/2000, precum și ordinului comun MTI/MAI/MF nr. 211/28/391/2024 care stabilește noul format al CIV”, anunță reprezentanții RAR. 

×
Subiecte în articol: schimbare carte identitate masina CIV