x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scoala - Mai putine lectii pentru clasele terminale

Scoala - Mai putine lectii pentru clasele terminale

de Eugenia Mihalcea    |    15 Iun 2005   •   00:00
Scoala - Mai putine lectii  pentru clasele terminale

Materia pentru clasele a XI-a si a XII-a va fi redusa cu cel putin 25%, a anuntat ieri ministrul Educatiei, Mircea Miclea. Acesta a apreciat ca, din cauza informatiei prea "stufoase", nu mai pot fi formate competente. Tot din cauza programei prea incarcate, copiii trebuie sa munceasca acasa foarte mult, din cauza temelor lungi, care le iau mult prea mult din timpul liber. "Profesorul nu trebuie sa se mai concentreze pe predare, ci pe invatare. Altfel spus, elevul ar trebui sa plece din clasa cu lectia aproape in totalitate invatata", a declarat Miclea. Noile planuri-cadru de invatamant pentru ciclul superior al liceului vor asigura posibilitatea construirii unor orare mai flexibile. De asemenea, proiectul noilor planuri-cadru pentru ciclul superior al liceului prevede si includerea unor discipline cu caracter interdisciplinar, cum ar fi Stiinte si Arte. Totodata, va fi introdus studiul unei a doua limbi moderne in trunchiul comun al tuturor filierelor profilurilor si specializarilor. Pentru invatamantul in limbile minoritatilor nationale, se include in trunchiul comun disciplina Limba si literatura materna, care va avea alocat un numar egal de ore cu cel al disciplinei Limba si literatura romana.

SE MARESC BURSELE LA SATE
La initiativa ministrului Miclea, MEdC va propune majorarea alocatiei tinerilor din mediul rural care vor sa-si continue pregatirea intr-o institutie de invatamant superior, cu conditia ca, dupa terminarea studiilor, sa predea intr-o scoala din localitatea de domiciliu. Alocatiile vor creste de la 2 milioane de lei la 3,5-4 milioane de lei. Beneficiarii vor semna un contract, prin care se angajeaza ca, dupa terminarea facultatii, sa revina la tara, unde sa lucreze minimum patru ani.

×
Subiecte în articol: observator