Cursul valutar care va fi luat în calcul pentru accizele din 2013 va fi de 4,5223 lei. Acest curs este mai mare cu 5% faţă de cel luat în calcul pentru acest an.
Deprecierea leului faţă de euro va influenţa suplimentar majorarea preţurilor la majoritatea produselor accizabile.
Accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru unele produse provenite din producţia internă sau din import: bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice, energie electrică.
De asemenea, scumpirea carburanţilor va fi influenţată, pe lângă deprecierea leului faţă de euro, şi de majorarea accizelor. Conform calendarului de majorare convenit cu UE, nivelul accizelor pentru motorină va creşte la 1 ianuarie 2013 de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă.
În cazul ţigaretelor, accizele vor fi majorate de la 79,19 euro la 81,78 euro/1.000 ţigarete la jumătatea anului viitor.
Cursul de schimb anunţat de BCE este diferit de cel comunicat de BNR, care a anunţat luni un curs de referinţă de 4,5178 lei/euro.
Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice /MFP/, veniturile încasate la bugetul de stat din accize au crescut în primele opt luni din 2012 cu 9,5% faţă de acceaşi perioadă a anului 2011.