x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Se cere oră de educaţie rutieră obligatorie în şcoli

Se cere oră de educaţie rutieră obligatorie în şcoli

10 Mar 2015   •   00:49

Două ONG-uri, ActiveWatch şi Organizaţia Transportului Alternativ in Romania (OPTAR), atrag atenţia ca, desi prevazute prin lege ca fiind obligatorii, orele de educaţie rutieră lipsesc din şcolile din România. Cele două organizaţii solicită Ministrului Educaţiei şi Ministrului Afacerilor Interne să comunice numărul de cereri ce trebuie adresate de părinţi pentru ca educaţia rutieră să fie predată elevilor din unităţile de învăţamant preşcolar, primar şi gimnazial. "Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002, cunoscută şi sub numele de , în unităţile de învăţământ prescolar, primar şi gimnazial obligatoriu se desfăşoară cel puţin o oră de educaţie rutieră pe săptămână, pe parcursul anului şcolar. Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni nerespectarea obligatiilor de a efectua orele de educaţie rutieră în unităţile de învăţământ, spune Codul Rutier. Apreciem implicarea unui număr atât de mare de familii, instituţii şi personalităţi în campania de înscriere la ora de religie. Timp de 13 ani, ora de educaţie rutieră nu a avut nicio şansă, chiar dacă legea spune că ea trebuie să se desfăşoare obligatoriu, cel puţin o oră pe săptămână", se arată într-un comunicat al OPTAR şi Active Watch, citat de hotnews.ro. Cele două asociaţii spun că, potrivit opiniei multor angajaţi ai administraţiei locale şi centrale, precum şi declaraţiilor Poliţiei Rutiere, lipsa de educaţie rutieră stă la baza multor evenimente din trafic, iar numărul de persoane moarte în accidente rutiere este de aproape două ori mai mare în România decât media europeană. România este singura ţară europeană unde elevii nu beneficiază de un sistem coerent de educaţie rutieră.




×