Mărcile Universitatea "Petre Andrei", Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi şi Fundaţia Academică "Petre Andrei" aparţin de pe 7 iulie exclusiv Fundaţiei Academice "Petre Andrei". Astfel nu se va mai putea face confuzie între cele două instituţii care până acum aveau aproape acelaşi nume, respectiv Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi şi Universitatea "Petre Andrei" Iaşi, confuzie care a adus prejudicii primeia.
Conform art. 36 din Legea nr. 84/1998 republicată, privind mărcile şi indicaţiile geografice, înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii. Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată sau un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă.
Fundaţia Academică "Petre Andrei" va autoriza Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi să utilizeze marca având acelaşi nume. Dreptul de a utiliza marca va fi condiţionat de respectarea unor standarde înalte de calitate privind activitatea didactică şi de cercetare şi de respectarea legislaţiei academice în vigoare. Astfel, Fundaţia Academică "Petre Andrei" va veghea la parcursul universităţii pe care a înfiinţat-o. Totodată, folosirea fără drept a mărcilor Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi sau Universitatea "Petre Andrei" va atrage răspunderea civilă şi penală a persoanelor care nu înţeleg să respecte dreptul de proprietate asupra mărcilor menţionate. În acest sens, preşedintele Fundaţiei Academice "Petre Andrei", prof. univ. dr Doru Tompea, va notifica toate instituţiile media cu privire la faptul că prestarea de servicii de publicitate în folosul altor persoane decât titularul mărcii va angaja răspunderea acestora.
Citește pe Antena3.ro