x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Securitate cibernetică pentru sistemul de sănătate

Securitate cibernetică pentru sistemul de sănătate

19 Iun 2024   •   15:52
Securitate cibernetică pentru sistemul de sănătate

Cele mai noi metode de prevenție a atacurilor cibernetice în sistemul sanitar din România vor fi prezentate și discutate în cadrul conferinței naționale „Romanian Cyber Care Health – siguranță și încredere pentru pacienți”, astăzi, la Palatul Patriarhiei din București, de la ora 10:00. Evenimentul este organizat de Asociația pentru Informare, Educație și Prevenție în Sănătate (AIEPS), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București (UMFCD), în parteneriat media cu postul de televiziune ANTENA 3 CNN și cotidianul Jurnalul, parte a Intact Media Group.

Organizatorii evenimentului și-au propus să identifice, alături de invitați, soluții care facilitează implementarea Directivei NIS2 în sistemul de sănătate din România. Vor participa mai mulți minișri și secretari de stat din mai multe ministere, parlamentari, reprezentanți ai instituțiilor din domeniul sănătății, ai instituțiilor responsabile cu implementarea reglementărilor europene actuale privind securitatea cibernetică, alături de specialiști în domeniul IT, pentru a dezbate împreună noile cerințe UE legate de securitatea cibernetică și modul în care transpunerea NIS 2 în legislația națională poate crea cadrul propice pentru dezvoltarea unui mediu transparent și predictibil pentru sistemul de Sănătate și pacienții din România, în condiții de siguranță a utilizării datelor  informatice.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

La nivelul UE s-au construit mecanisme legislative care să contribuie la ridicarea nivelului de securitate cibernetică al Statelor Membre și al Uniunii. Un pilon important îl reprezintă Directiva NIS pentru care deja s-au adoptat două versiuni: Directiva NIS 1, intrată în vigoare din 2016, și Directiva NIS 2 care a intrat în vigoare în 2024, în locul NIS 1.

La nivel UE, a fost adoptată o nouă strategie de securitate cibernetică pentru perioada 2020-2025, care vine și cu revizuirea Directivei NIS 1. Peisajul amenințărilor s-a schimbat considerabil de când Directiva NIS 1 a fost adoptată și domeniul de aplicare al directivei trebuia actualizat și extins pentru a face față riscurilor actuale și viitoarelor provocări, una dintre aceste provocări fiind certitudinea că tehnologia 5G este sigură. 

Transpunerea și punerea în aplicare a Directivei NIS 1 a scos la lumină deficiențe inerente anumitor prevederi sau abordări, cum ar fi delimitarea neclară a domeniului de aplicare al directivei. 

Directiva NIS2 prevede măsuri legale pentru a spori nivelul general de securitate cibernetică în UE, pentru a contribui la funcționarea globală a pieței interne, bazându-se pe aceiași 3 piloni principali care au stat și la baza Directivei NIS1.

Ce aduce nou Directiva NIS 2

Directiva NIS2 impune statelor membre UE să adopte o strategie națională de securitate cibernetică. Statele membre trebuie, de asemenea, să desemneze echipe naționale de răspuns la incidente de securitate informatică (CSIRT), care sunt responsabile de gestionarea riscurilor și incidentelor, o autoritate națională competentă de securitate cibernetică și un punct unic de contact (SPOC).

În cadrul evenimentului care va avea loc astăzi se va discuta despre importanța implementării Directivei NIS 2 în sistemul de Sănătate din România, consolidarea rezilienței cibernetice și protecția datelor sensibile - atât despre noile provocări, cât și despre posibile soluții. 

De asemenea, se va dezbate nevoia imediată de implementare a Directivei NIS 2, ca oportunitate pentru dezvoltarea unui mediu transparent și predictibil în utilizarea și securitatea datelor informatice din sistemul de Sănătate, în beneficiul pacienților din România.

Experții vor analiza strategia

Printre speakeri se numără Dan Cîmpean - Director DNSC, Gabriel Dinu – Director Adjunct DNSC și Alina Urs - Coordonator superior securitate cibernetică DNSC. Printre invitații la eveniment se numără premierul Marcel Ciolacu, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, Marcel-Ioan Bolos, Ministrul Finanțelor; Bogdan – Gruia Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării; Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. De asemenea, experți precum Cristian Anghel, Expert IT, CATENA; Mihai Fugarevici, CEO STADA ROMÂNIA; Dinu Gabriel, Director Adjunct Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC); Dr. Răzvan Prisada, Președinte ANMDM. 

Mediul academic va fi foarte bine reprezentat, prin prof. Univ. dr. Viorel Jinga, Rector UMF Carol Davila și conf. Univ.Dr. Diana Loreta Păun, Consilier de Stat, Administrația Prezidențială. 

Aceștia sunt doar câțiva dintre specialiștii care vor analiza, în cadrul conferinței, noua strategie de implementare a directivei NIS 2 în securitatea cibernetică a sistemului de sănătate din România.

Conferința va fi moderată de Mihaela Tănase, expert comunicare în domeniul sănătății, și Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN, și va fi transmisă live pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro și pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial și Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalul.ro, iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate live pe postul TV Antena 3 CNN.

×