Securitate în adormire

Pe la mijlocul lunii septembrie, Barack Obama se afla într-o vizită la Centrul Medical pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor, interesându-se cum mai stă lumea cu Ebola, care mai e viaţa lui (a virusului) şi alte lucruri extrem de importante care contează atât de mult pentru SUA. Un tip, cică misterios, că nu i s-a aflat identitatea, ar fi reuşit să se urce în acelaşi lift cu Obama, având asupra lui un cuţit. Asta se întâmpla după ce, cu trei zile înainte, un alt tip, şi ăla misterios, reuşise să escaladeze gardul Casei Albe şi să intre în clădire ca la mama lui acasă. Mai lipsea să se ducă la Prima Doamnă şi să-i ceară o ciorbă, să-şi facă un duş şi să pornească televizorul.

Acum o mie cinci sute de ani, fusesem trimisă să fac un reportaj la Cotroceni, de o zi a porţilor deschise. Pentru că sunt tânără şi pot, am mereu la mine un briceag, nu pentru că am porniri ucigaşe, ci pentru că mă gândesc tot timpul ce fac dacă rămân blocată în sălbăticie? (Răspuns: trebuie să mă folosesc de acest briceag ca să supravieţuiesc!) Uitasem că-l am în geantă, aşa încât plecasem de acasă cu briceagul la mine. La eveniment avea să participe şi Prea Fericitul Daniel, pentru că, în aceeaşi zi de duminică, se resfinţea micuţa biserică din curtea Cotrocenilor. Am trecut de toate măsurile de securitate fără nici o problemă şi, căutându-mi ceva în geantă, am constatat, nu fără oarecare satisfacţie, că reuşisem să trec peste toate cititoarele sau cum le zice şi peste toate controalele având un briceag la mine.

Eram în timpul Liturghiei iar ăla rău nu-mi dădea deloc pace. “Ce-ar fi dacă m-aş strecura printre oameni, aş intra în biserică şi, poc, l-aş înjunghia pe marele om de stat care asista la Sfânta Liturghie muşcându-şi buza inferioară, de nervi? Bineînţeles c-aş fi sfârşit la puşcărie, dar aş fi intrat în istorie ca aia care a scăpat România de Băsescu cu mulţi ani înainte să-i vină pe ciclul prezidenţial pe noiembrie.

Şi uite cum se demitizează stricteţea măsurilor de securitate. Uite cum o isterică distrată, cu un briceag în geantă sau un nebun misterios rămas neidentificat reuşesc să treacă de toate controalele şi să intre într-o instituţie de maximă importanţă având la ei un briceag.

Sigur, tot ce s-a întâmplat în capul meu nu au fost decât enormităţile unui român “înarmat până-n dinţi” care n-ar fi avut niciodată de gând să-şi pună în aplicare gândurile “stricăcioase”, cum scrie prin acatiste.

Totuşi. Toate aparatele, toate minunile de ustensile, controalele corporale, toate astea, se vede treaba, nu sunt de natură să asigure pe nimeni că un tâmpit, vreodată, n-o să intre pe undeva cu un briceag la el şi să scape România de nărozi.