Maestrul Radu Beligan a reuşit ieri să reducă la tăcere, preţ de căteva minute, pe zgomotoşii şi atăt de indisciplinaţii consilieri generali ai Capitalei, făcăndu-i in final să aprobe achiziţionarea de către municipalitate a sediului UNITER.
DECIZIE - Consilierii generali, impresionaţi de reprezentaţia reputatului actor
Maestrul Radu Beligan a reuşit ieri să reducă la tăcere, preţ de căteva minute, pe zgomotoşii şi atăt de indisciplinaţii consilieri generali ai Capitalei, făcăndu-i in final să aprobe achiziţionarea de către municipalitate a sediului UNITER.
Şedinţa Consiliului General al Capitalei. Un loc dur unde interesele sunt la loc de cinste, iar limbajul de foarte multe ori il intrece pe cel de mahala. Ieri, insă, pentru căteva minute spectacolul ieftin, oferit de aleşii locali, a fost detronat de o reprezentaţie de geniu a maestrului Radu Beligan. Demn, cu un bun simţ ieşit din comun, imbrăcat elegant, reputatul actor s-a aşezat in răndul doi al sălii, lăngă preşedintele UNITER, Ion Caramitru. Mulţi nici nu l-au observat. Abia atunci cănd Ion Caramitru l-a invitat să susţină cauza UNITER, iar maestrul s-a ridicat, s-a făcut linişte in sală. Radu Beligan nu le-a ţinut un discurs, nu a incercat să-i convingă să investească in cultură. Le-a spus o istorioară din secolul al XVIII-lea, precizănd in final că apreciază munca lor extrem de importantă, cu decizii şi implicaţii majore asupra comunităţii. "Stau pe Calea Moşilor şi sunt măndru de cum arată", a spus maestrul. Sala a amuţit. Inainte, Ion Caramitru le explicase aleşilor locali căt de important este sediul George Enescu, nr. 2-4, pentru UNITER.
"Sunt emoţionat. N-am ştiut că vom ajunge in situaţia in care vom fi nevoiţi să plecăm dintr-o casă in care am stat 18 ani. In spatele Uniunii se află intreaga mişcare teatrală din Romănia. Sunt emoţionat mai ales că, după ce am văzut disputele politice pe acest subiect, imi pierdusem speranţa", a declarat, cu lacrimi in ochi, Ion Caramitru, după ce consilierii au adoptat - după mai bine de jumătate de an - proiectul de hotărăre prin care municipalitatea cumpără clădirea in care se află sediul UNITER.
Â
REVERENŢĂ. S-a trecut la vot. Prima dată numărătoarea n-a fost completă, astfel că proiectul n-a reuşit să adune numărul de voturi suficiente. A urmat o a doua rundă de vot, iar in final toţi au respirat uşuraţi, proiectul a trecut. Radu Beligan a părăsit sala mulţumindu-le consilierilor printr-o plecăciune, n-a vrut să facă alte comentarii.
Municipalitatea va cumpăra de la noul proprietar clădirea in care işi desfăşoară activitatea Uniunea Teatrală din Romănia (UNITER), căruia ii va plăti 2,3 milioane de euro. Imobilul a fost căştigat in instanţă de fostul proprietar, in martie 2006. Ion Caramitru afirma, la momentul respectiv, că decizia justiţiei este "un act de dreptate" şi a inceput demersuri pe lăngă Ministerul Culturii şi Cultelor şi pe lăngă municipalitatea Bucureştiului pentru a păstra actualul sediu.