Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au reţinut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 45 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală. În fapt, s-a reţinut că la data de 7 mai, acesta ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate, o tânără de 19 ani, şi ar fi exercitat asupra acesteia acte de natură sexuală, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia şi de relaţia de încredere existentă între aceştia. (...). Bărbatul este încadrat ca agent şef de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, arată o informare de presă a Poliţiei Timiş transmisă joi seara.
În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat magistraţilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Faţă de acesta, instanţa a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş se delimitează ferm de orice comportament care contravine normelor legale şi principiilor profesionale, transmite sursa menţionată, scrie AGERPREES


