x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Semnătură digitală pe contractele notariale, începând din 2009

Semnătură digitală pe contractele notariale, începând din 2009

24 Noi 2008   •   00:00
Semnătură digitală pe contractele notariale, începând din 2009

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) va implementa, până în prima jumătatea a anului viitor, sistemul de semnătură digitală a actelor, model preluat după cel francez. Astfel, românii vor putea semna contractele în format electronic. Acest sistem înseamnă eliminarea arhivei pe suport de hârtie, transmite Mediafax.



Potrivit preşedintelui Uniunii, Dumitru Viorel Mănescu, a fost semnat un parteneriat cu notariatul francez, care se referă la toate activităţile notariale. Discuţiile în acest sens sunt deja la un nivel avansat, iar programul pilot al acestui proiect va fi demarat cel mai probabil la sfârşitul lunii martie al anului viitor. "Aceasta este o etapă preliminară. Se va înfiinţa un portal, care va putea fi accesat direct de către toţi notarii publici, ceea ce presupune informatizarea tuturor birourilor notariale. Până la sfârşitul lunii martie, vom termina de informatiza toate birourile notariale, urmând ca în prima jumătate a anului viitor să punem în funcţiune şi portalul", a declarat preşedintele Uniunii. "Nu vom mai avea arhivă pe suport de hârtie, totul va fi ţinut pe sistem digital. Astfel, actul se semnează cu un pix special pe touch screen şi aceasta va fi semnătura electronică, autentificată de notar. În două zile, oamenii vor primi acasă şi varianta pe hârtie, şi în format electronic. În prealabil trebuie, însă, modificată legislaţia. La noi se va merge cu noul sistem în paralel cu cel vechi, pentru că sunt şi notariate mici, care n-o să-şi permită să implementeze acest sistem decât cu sprijin financiar de la uniune", a conchis Dumitru Viorel Mănescu. (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania