x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatul a adoptat, în această săptămână, legea ce pedepseşte defăimarea socială cu amendă de până la 60.000 lei

Senatul a adoptat, în această săptămână, legea ce pedepseşte defăimarea socială cu amendă de până la 60.000 lei

09 Oct 2015   •   10:50
Senatul a adoptat, în această săptămână, legea ce pedepseşte defăimarea socială cu amendă de până la 60.000 lei
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Senatul a adoptat, în această săptămână, propunerea legislativă privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, iniţiată de social-democratul Liviu Dragnea, potrivit căreia defăimarea socială se pedepseşte cu amendă de la 1.000 lei până la 60.000 lei.

"Defăimarea socială constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv amendă de la 2.000 lei la 60.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup social", prevede propunerea de lege.

Actul normativ vizează şi înfiinţarea, în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei, care are ca atribuţii să aplice sancţiunile contravenţionale persoanelor fizice şi juridice care discriminează social, să elaboreze ghiduri de bune practici în materie, să verifice implementarea măsurilor de promovare a demnităţii umane, dar şi să asigure asistenţă de specialitate.

Potrivit propunerii de lege, persoana care se consideră vizată de defăimare socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sociale sau anularea situaţiei create prin discriminare.

"Toleranţa este garantată pentru orice grup social, în condiţiile în care nu se aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în Constituţia României", mai stipulează iniţiativa legislativă.

Această prevedere nu se aplică însă în cazul acţiunilor care contravin legii, sprijină sau finanţează terorismul, subminează siguranţa naţională, urmăresc sau încurajează segregarea socială, pun în pericol caracterul unitar al statului sau sănătatea publică, precum şi în cazul în care se încalcă drepturile şi libertăţile altor persoane care nu aparţin grupului social.

Este prevăzută şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei şi prin activitatea didactică, dar şi la nivelul administraţiei publice şi al funcţionarilor publici. De asemenea, demnitatea umană şi toleranţa vor fi promovate inclusiv prin mass-media, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune urmând să includă, în grila lor de programe, emisiuni cu această tematică, care vor reprezenta minimum 1% din totalul timpului de emisie.

Legea are un caracter ordinar, iar Senatul a aprobat-o în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.

* Senatul a adoptat şi o propunere legislativă prin care angajatorii ar putea primi de la bugetul de stat o sumă egală cu valoarea salariului de bază minim brut pentru fiecare tânăr fără experienţă pe care îl angajează pe o perioadă nedeterminată.

Actul normativ urmăreşte "facilitarea accesului la primul loc de muncă al tinerilor fără experienţă profesională în scopul reducerii ratei şomajului în rândul acestei categorii, stimularea cererii de forţă de muncă în vederea angajării tinerilor, asigurarea tranziţiei rapide de la şcoală la piaţa muncii şi combaterea efectelor sociale ale inactivităţii tinerilor".

Potrivit propunerii legislative, angajatorii care încadrează în muncă, cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, tineri cu vârsta cuprinsă între 16-35 de ani primesc lunar pentru fiecare tânăr încadrat pe primul loc de muncă o sumă egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Aceşti angajatori sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate pentru aceste persoane pe o perioadă de 18 luni.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

* Senatorii au adoptat, în această săptămână, şi propunerea legislativă prin care marii comercianţi sunt obligaţi să vândă carne, fructe şi legume în proporţie de minimum 51% din producţia românească.

Iniţiatorul propunerii pentru completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, Ovidiu Donţu, a subliniat că proiectul său are ca scop asigurarea accesului facil al producătorilor naţionali pe piaţa de desfacere reprezentată de comercianţii cash&carry.

"Persoanele juridice autorizate să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare au obligaţia ca pentru carne, legume şi fructe să achiziţioneze aceste produse, în proporţie de cel puţin 51%, corespunzător fiecărei categorii, provenite din lanţul alimentar scurt aşa cum este definit în Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene. În lunile de iarnă (decembrie-februarie), în magazinele menţionate, legumele şi fructele din import să reprezinte maxim 70% din ofertă, pe fiecare categorie. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei, în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii concurenţei", se arată în raportul favorabil al Comisiei economice, însuşit de plenul Senatului.

Lanţul alimentar scurt reprezintă, potrivit raportului Comisiei economice, "un lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători şi consumatori".

Măsurile vor intra în vigoare după şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Legea a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată. AGERPRES/

×