x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Serviciile s-au prăbușit în România în 2024

Serviciile s-au prăbușit în România în 2024

27 Aug 2024   •   01:40
Serviciile s-au prăbușit în România în 2024

Inflaţia este ţinută sus de servicii, chiar dacă acestea au scăzut în prima jumătate din 2024, anunță Ziarul Financiar.

Serviciile, atât prestate companiilor, cât şi persoanelor fizice, sunt în scădere sau stagnare în prima jumătate din 2024. Numai serviciile de turism scad cu 12% l IT-ul, care creştea cu două cifre, creşte acum cu numai 5%.

Inflaţia la servicii a scăzut mult mai greu decât inflaţia generală, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Spre exemplu, în ultimul an creşterea generală a preţurilor – inflaţia – a scăzut de la 9,4% la 5,4%. Inflaţia la servicii, pe de altă parte, a scăzut şi ea, dar de la 12% în iulie 2023 la 8,5% în iulie 2024 şi a fost principalul motiv pentru care media creşterii preţurilor a rămas sus.

Cu toate acestea, datele mai arată că serviciile înregistrează scăderi pe linie în 2024 faţă de 2023, ceea ce înseamnă că nu aduc un aport la creşterea economică şi reprezintă un indiciu pentru evoluţia economiei mult sub aşteptări în prima jumătate din 2024. Spre exemplu, serviciile de transporturi prestate companiilor au scăzut cu 6% an/an în primele şase luni din 2024. IT-ul, care creştea cu două cifre în anii anteriori, a crescut cu numai 5%, lovit prin ricoşeu de turbulenţele din SUA în piaţa de IT, unde zeci de mii de angajaţi au fost concediaţi pe măsură ce au scăzut comenzile sau activitatea lor a putut fi înlocuită, într-o oarecare măsură, cu inteligenţa artificială.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: servicii turism IT transport inflatie