x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni. Ce nu au voie să facă femeile astăzi

Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni. Ce nu au voie să facă femeile astăzi

12 Dec 2017   •   11:39
Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni. Ce nu au voie să facă femeile astăzi

Sfântul Spiridon este cinstit de credincioși astăzi, 12 decembrie. Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, ale cărui moaște se păstrează pe insula Corfu, este considerat un mare făcător de minuni.

 

Sfântul Ierarh Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Askia, insula Cipru, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Înainte de a deveni episcop, fiind căsătorit și având o fiică, Spiridon s-a indeletnicit cu păscutul oilor. Rămânând văduv încă de tânăr, sfântul a continuat să-și crească fiica de unul singur. După moartea fiicei sale, Irina, Spiridon îmbrățișează o viață ascetică, cheltuindu-și intreaga avere cu îngrijirea bolnavilor și gazduirea străinilor.

Potrivit crestinortodox.ro, Spiridon a ajuns episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea orașului Pafos,după cafe a fost prins în timpul persecuției, schingiuit și întemnițat. A murit în anul 348 d.Hr, la 78 de ani.

Tradiţii și credinţe de Sfântul Spiridon

Sfântul Spiridon este considerat ocrotitorul bolnavilor şi vine la patul tuturor celor se află în suferinţă pentru a le alina durerea, dacă aceştia se roagă la el.

Se crede că cele mai multe minuni au loc în bisericile şi în spitalele care poartă Hramul Sfântului Spiridon.

În toate bisericile din ţară, de ziua Sfântului Spiridon se ţin slujbe. La finalul acestora, se împarte credincioşilor agheazma, care e bună pentru bolile primejdioase.

Sfântul este considerat totodată și patronul cizmarilor, al cojocarilor și al oierilor.

Pentru ca familia să fie sănătoasă, în această zi, femeile nu au voie să lucreze. Prin urmare, nu se coase, nu se spală rufe, nu se face curăţenie.

De asemenea, bărbaților le este interzis cu desăvârșire să înjuge vitele pentru că altfel este rău de pagubă iar cel care a pus mâna pe jug va fi schimonosit pentru tot restul vieții.

×