x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sicriul cu trupul Regelui Mihai, urcat pe un afet de tun. Cortegiul a plecat spre Catedrala Patriarhală

Sicriul cu trupul Regelui Mihai, urcat pe un afet de tun. Cortegiul a plecat spre Catedrala Patriarhală

16 Dec 2017   •   11:37
Sicriul cu trupul Regelui Mihai, urcat pe un afet de tun. Cortegiul a plecat spre Catedrala Patriarhală

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I a fost urcat, sâmbătă, pe un afet de tun tras de un vehicul militar operaţional, cortegiul funerar deplasându-se din Piaţa Palatului Regal spre Catedrala Patriarhală, unde va avea loc slujba de înmormântare a fostului suveran.

După un scurt serviciu religios privat oficiat, sâmbătă dimineaţă, în Sala Tronului de la Palatul Regal, şi o ceremonie religioasă şi militară în Piaţa Palatului Regal, sicriul a fost mutat de pe catafalcul din Piaţa Palatului Regal de opt militari din Brigada 30 Gardă pe un afet de tun, în timp ce Muzica Militară intona marşuri funebre. În momentul în care a fost dat jos de pe catafalc, mulţimea adunată în Piaţa Palatului Regal a început să aplaude, scandând numele Regelui şi lozinci precum ''Monarhia salvează România'' şi ''Jos comunismul''.

Ulterior, un sobor de preoţi s-a grupat în faţa afetului de tun, formându-se un cortegiu funerar, la care iau parte câteva mii de români, alături de Familia Regală a României. Simultan cu purtarea sicriului către afet, Muzica Militară urmată de trei detaşamente ale MApN - 58 de militari de la Forţele Terestre, 58 de militari de la Forţele Aeriene şi 58 de militari de la Forţele Navale - s-a aşezat în formaţie pentru a onora plecarea pe ultimul drum a ultimului mareşal al Armatei Române, comandant suprem al Armatei Regale în Al Doilea Război Mondial.

Printre oficialităţile prezente în Piaţa Palatului Regal se numără preşedintele Klaus Iohannis împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, membri ai Guvernului - ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, reprezentanţi ai corpului diplomatic, printre care şi ambasadorul SUA, Hans Klemm. La ceremonii participă şi fostul preşedinte Emil Constantinescu, fostul premier Dacian Cioloş, preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

Mii de oameni de toate vârstele au venit să îl conducă pe ultimul drum pe Regele Mihai I. Îmbrăcaţi în haine cernite şi ţinând în mâini buchete de flori şi steguleţe cu tricolorul şi stema regală, oamenii îşi iau rămas-bun de la fostul suveran.

Procesiunea se face pe jos, iar afetul de tun este tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. Cortegiul funerar va merge pe traseul Piaţa Palatului Regal - Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - Piaţa Unirii - intrarea pe Dealul Mitropoliei.

Între orele 12,50 - 14,00, la Catedrala Patriarhală, va avea loc slujba de înmormântare, la care şi-au anunţat prezenţa şi preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Mihai Tudose.

Alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi principele Radu, la ceremoniile dedicate Regelui Mihai participă şi principesa Elena, Alexander Nixon, Irina Walker, principesa Sofia, principesa Maria şi Nicolae Medforth-Mills.

Totodată, la funeraliile Regelui Mihai I sunt reprezentate familiile regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia, dar şi familiile imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg şi Familia Princiară de Ligne.

Printre aceştia se numără Regele Carl Gustaf al Suediei, Regina Silvia a Suediei, Marele Duce de Luxemburg, Regele Juan Carlos al Spaniei, Regina Sofia a Spaniei şi Prinţul Charles al Marii Britanii.

După slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, de unde sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş, unde fostul suveran va fi înmormântat. AGERPRES

×